IN LOC DE EDITORIAL

LEGENDA U. E.

A fost odata un taran sarac si cinstit, roman de-al nostru. (El putea insa tot la fel de bine bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind – in acest caz – saracia si cinstea; de altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare.) In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua munti si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa bogata foarte, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul, prin vecini, ba pe unul, ba pe altul falindu-se cu darurile primite de la aceasta.

Intr-o buna zi, si-a luat omul toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si cu guma de mestecat. Taranul a gustat din ele cu masura si, nerabdator, si-a spus  pasul: “Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, slava Domnului, pamant bun, ape limpezi, ba si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape 7-8 luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig... Doar atat iti cer”. Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele lui vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: “Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana – Armani. Tine si de frig, si de ploaie, si de vant”. Omul a luat basca, a oftat cam descumpanit, a multumit si a facut calea-ntoarsa, spunandu-si: “Totusi e doamna buna... Putea sa nu-mi dea nimic...”

A trecut iarna si din gerurile sale cumplite omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi, ispravindu-se vara, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i vechiul pas: “Sunt descult, Doamna Uniune. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine!”. Doamna l-a privit iarasi cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i apoi inca o basca nou-nouta, de firma. “Daca-i degeaba, merita s-o iau”, isi spuse la intoarcere, oftand, taranul nostru.

Noua iarna a trecut cu chiu, cu vai si, in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara si, pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul, presimtind iar amenintarea iernii, si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind din nou sa-si incerce norocul. Si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors... tot cu o basca.

Si totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.

Purtat pe brate de vecini, omul a batut si-n anul acela la poarta Doamnei Uniuni Europene, care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, nou si stralucitor, avand 21 de viteze si telecomanda. Omul a multumit si, intorcandu-se in satul lui, a starnit, zice-se, mari invidii. Si uite asa, intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera insa mare lucru, plecand pe la casele lor doar cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul...

In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara basca. Asezat comod in caruciorul sau silentios, el a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: “Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si mai da-mi o basca din acelea!”. Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si, ganditoare, i-a spus: “Bade draga, eu te inteleg. Dar tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari pe cinste... A propos, asa cum te vad, cred ca nu prea mai poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti pe el ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca din lume!”.

Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le cunoastem prea bine, caci zilnic le vedem in jurul nostru...

(Text parvenit la Redactie

prin posta electronica)