LUMINA CARE INTUNECA

RASPUNSURILE LUI RAZVAN CODRESCU LA O RECENTA ANCHETA

A REVISTEI ROMANO-AMERICANE ORIGINI (NORCROSS, U. S. A.)

Epoca Luminilor a stabilit paradigma de gindire a epocii noastre, bazata pe atotputernicia stiintei si caducitatea religiei. O data cu revolutia stiintifica si cu aparitia pozitivismului comptian credeti ca e necesara ca alternativa statuarea unei gindiri religioase in sensul intoarcerii omului contemporan la valorile morale si spirituale primordiale?

Religia nu e necesara doar ca alternativa sau contrapondere la “paradigma stiintifica”, ci ca unic principiu salvator al umanitatii din starea ei “pacatoasa” – si deci “muritoare” (“Caci plata pacatului este moartea”, spune Apostolul Pavel). “Luminile” secolului al XVIII-lea, din ale caror bezne lumea nu si-a mai putut reveni, au intruchipat imaginea paulinica a diavolului deghizat in “inger de lumina”. Lucifer (etimologic: lux, “lumina” + ferre, “a purta”), falsul “purtator de lumina”, e patronul paradigmei de care vorbiti. Noi stam, din pacate, in prelungirea acestui luciferism fondator.

Cum se explica faptul ca, cu toate progresele incontestabile inregistrate de stiinta in secolul XX, omul a devenit mai nefericit decit stramosul sau din societatile arhaice?

Cumulul material, oricit de spectaculos, nu tine de foame sufletului. Pe masura ce ne indirjim sa prefacem lumea in “paradis” desacralizat, constatam din ce in ce mai perplecsi ca ea risca mai degraba sa devina un “infern” camuflat in desertaciunea “splendorilor” mefistofelice. Cineva observa adinc ca “oamenii nu-si cauta atit fericirea, cit propria consistenta”; or, marea tragedie a omului contemporan nu mi se pare aceea ca este din ce in ce mai nefericit, ci ca este din ce in ce mai inconsistent. Pentru ca nefericirea poate sa nu te piarda, dar inconsistenta te pierde in mod sigur, mai devreme sau mai tirziu.

Care sunt deosebirile dintre experienta  religioasa si cea stiintifica si care sunt consecintele acestor deosebiri in existenta noastra cotidiana?

Una aduna spre inlauntru, cealalta risipeste spre in afara. Principala consecinta a optiunii stiintifiste este instrainarea omului de sine insusi si de Dumnezeu (absent in mod natural de pe “orizontala” experientei materialist-pozitiviste). Ne in-lumim spre moarte, in loc sa ne dez-lumim spre Viata. Uitam esentialul, ca Marta printre blide.

Cum interpretati asertiunea lui Malraux, potrivit caruia omul secolului XXI va fi religios sau nu va fi deloc?

Este afirmatia conjuncturala a unui om nereligios, dar cu o anume atractie intelectuala fata de formele exotice ale sacrului. Oamenii religiosi au decontextualizat afirmatia si i-au dat sensul si greutatea care le-au convenit lor. Sigur ca, in principiu, degringolada moral-spirituala a “omului recent”, devenita galopanta acum, in pragul secolului XXI, nu ar putea fi contracarata eficient si durabil decit printr-o redescoperire “in viul vietii” a “nodului divin care leaga lucrurile” (si in absenta caruia omul nu poate face altceva decit sa piara “pe limba lui”). Din pacate, nu se constata deocamdata prea multe semne ale unei efective retreziri din somnul nascator de monstri al unei “civilizatii” fara transcendenta. Dar sa nu ne pripim: secolul “pariului” malrauxian de-abia a inceput...