DEASA IMBROBODIRE LA ROMANI

SAU 6 PRETEXTE PENTRU A NU FACE NIMIC[1]

I. Partea dramatica

A face, a construi, a construi pe loc bun, cu temelie solida. A lamuri. Lucrand, lamuresti, limpezesti lucrurile, lumea, pe tine, pe ceilalti. Asta daca lucrezi in via Domnului. Daca lucrezi pentru Mamona, atunci nu faci decat sa sporesti confuzia din tine si din ceilalti. Care sunt motivele pentru care, dupa cum suspina multi, Romania e in continuu “razboi civil”? Care sunt motivele pentru care nu ne lamurim? Ne agitam, facem multe, dar nu lamurim nimic, nu limpezim nici chipul Romaniei, nici al nostru, nu ne ridicam pe verticala nici unei coloane vertebrale, nici unei turle. Orice sugestie, observatie, intrebare, tentativa de a lamuri niste lucruri, orice incercare de a lua lucrurile “la bani marunti” e primita, la noi, cu ostilitate osificata agonic in aceste tipuri de pretexte folosite pentru a nu lamuri nimic – si deci pentru a nu face nimic.

1. Ai plecat din Romania. N-ai mancat salam cu soia, nu esti de-al nostru, nu mai stii cum e aici. Ai plecat si nu-ti place “acolo”: pai, sigur, unii oameni sunt vesnic nemultumiti, nu se acomodeaza nicaieri. Ai plecat si iti place “acolo”: da, sigur, pai te-ai instrainat, nu mai stii ce bine e la noi, ce tara frumoasa avem, cu oameni calzi, primitori; te-ai asimilat, iti place, te-ai vandut. Vii dintr-o tara normala si ne spui noua ce sa facem aici. Te-ai “implinit” in acea tara normala: pai asta inseamna ca nu mai stii cum e sa te “descurci” aici. Nu te-ai “implinit”: pai atunci esti un luzar, ia uite la mine ce masina noua am, si cum ma duc eu in vacanta in Turcia vara si la supermarket tot timpul.

2. N-ai plecat din Romania. Da, bun, esti un luzar, ce stii tu. Nu esti expert, n-ai burse. Nu stii cum e in Occident: civilizatie, nenicule, nu ca aici. Esti rasist, homofob, legionar, sexist, fundamentalist. Inapoiat. Taci si asculta, si inghite. Ca, daca erai bun de ceva, plecai din tara asta de luzari. Ai plecat si nu te-ai mai intors: nu esti patriot. Ai plecat si te-ai intors: n-ai reusit acolo si acum vii si vrei sa o faci pe desteptul aici.

3. Esti legitimat de “noi”. Pai bine, domnule, noi iti dam burse si dumneata asa iti manifesti recunostinta? Pai, cum, ne critici? De ce spargi randurile, de ce ajuti dusmanul, “inamicii inteligentei” care va sa zica? Daca esti legitimat de noi, daca noi ti-am dat si te-am pus acolo unde esti acum, pai fii si tu recunoscator, si nu mai critica atat. Manifesta initiativa doar in “cadru legal si cu preaviz”. Eventual in pauza de cafea, la simpozion. Ca sa detectezi cat mai repede masa cu tartine si glumele boss-ului.

4. Nu esti legitimat de “noi”. Pai, daca nu esti legitimat de “noi”, nu existi. Noi suntem “noi”. Tu cine te crezi? Nu construiesti, nu esti in nici o institutie, unde, à propos, sunt doar oameni pusi de “noi”. Nu stim cine esti, cine te-a dus “dincolo”, cine te-a adus “inapoi”, ce vrei de la noi. Mai bine te ignoram. De fapt, nici nu existi. Ce spui? Nu se-aude. Si chiar daca se-aude, cui ii pasa? Nu intelegem. Nu stim autorii de care vorbesti dumneata. Noi ii stim numai pe astia de ne convin noua. Du-te inapoi de unde-ai venit, ca oricum esti negativist. Nu stii ce greu se construieste, cu cate sacrificii. Trebuie sa inveti sa faci sacrificii, sa te adaptezi: sa-ti ridici o vila in oras si-o casa la tara, sa-ti iei masina, Volvo, de om serios, sa lupti, cum ar veni, din interiorul sistemului. Doar asa poti schimba ceva.

5. Esti ortodox. A, bun, am inteles, esti fanatic. Ma mir doar ca n-ai barba. Esti legionar, rasist, homofob. Nu cumva esti de-ai lui Vadim sau Becali? Postesti! Esti fanatic. Da’ totusi cum de n-ai barba?! Ca domnul Plesu a scris o carte despre ingeri si are barba... Esti antioccidental, desi stai in Occident. Pai, daca nu-ti place, vino inapoi. Ca dupa aia sa vedem daca mai poti s-o mai faci pe desteptul dupa ce te spalam noi pe creier aici si iti spunem tot ce le spunem celor de la punctul 2.

II. Partea dogmatica

            Daca toate stratagemele de mai sus sunt usor de detectat si de combatut, desi cu risipa de energie, de rabdare si de umor, si cu slaba nadejde de a schimba ceva, si mai periculos e chietismul ortodoxist, imbrobodirea pioasa a gandului lucrator. Fatalismul pseudoisihast e mai periculos pentru ca nu se opune fatis adevarului, ci il mimeaza.  Dar o populatie de fatalisti, un millet de ortodoxisti abulici, va conveni intotdeauna pasalelor tehnocrate. Daca ateii si elitele distrug libertatea in numele determinismului istoric, al Istoriei, pseudoisihastii  distrug istoria in numele “smereniei”. Ambele tabere neaga, in fond, libertatea crestinilor. Pentru unii nu suntem destul de culti, pentru altii nu suntem destul de sfinti. Si, desigur, de vreme ce toti marii oameni si toti marii sfinti sunt in trecut, nu ne ramane decat sa “recuperam” in numele arheologiei culturale si duhovnicesti, intr-o cultura de muzeu si o credinta lacrimoasa, “figurile” trecutului. Dar mai intai trebuie sa ne asiguram ca sunt moarte cu adevarat, ca sunt moarte de-a binelea. Pentru ca nu vrem sa facem ce-au facut ele, ci doar sa strivim cu efigia lor pe oricine ar incerca sa atraga atentia asupra micimii noastre. Si asupra cauzelor micimii noastre.

Ideea acestor pseudoisihasti, care afirma, de exemplu, ca “familia e antihrist”, ar fi ca a gandi sau activa politic inseamna a vrea sa construiesti utopia, a fi hiliast. Si a crea utopia inseamna a dori sa izgonesti dracii si sa faci minuni. Or, nu poti face minuni decat daca te nevoiesti si ajungi la nepatimire. Inainte de a atinge acest punct, nu poti avea “nebuna indrazneala” de a pretinde sa faci politica, adica sa construiesti utopia, adica sa scoti dracii din altii. Si totul e sustinut cu citate din parintele Cleopa eventual, sau din parintele Teofil Paraian.

            Cred ca o mare parte a chietistilor ortodoxisti impartaseste aceasta lectura sacerdotala a rolului crestinului in lume. Si totusi, ea e gresita pentru ca un crestin nu e sacerdot decat in virtutea botezului, in Biserica. El nu e sacerdot in calitatea lui de cetatean al polisului, ci in calitatea lui de membru al Bisericii. Statul nu e pentru crestin o institutie sacra, asa cum era polisul pentru greci sau Roma pentru romani. Pentru ortodocsi, nu statul, ci Biserica e locul/modul de inchinare la Dumnezeu. Si de aceea nu avem o religie civila, precum romanii sau grecii. Noi nu veneram stramosii ca zei domestici sau zeii cetatii. In lumea clasica a religiei civile, a religiei fara text revelat, a religiei fara cler, a religiei care nu avea drept scop mantuirea, ci relatiile de buna-vecinatate cu zeii locuitori si protectori ai cetatii, erai sacerdot in calitate de cetatean, nu in calitate de “initiat” precum crestinul.

            Prin botez, crestinul e smuls pacatului si in acest sens e smuls “lumii”, daca prin lume intelegem firea cazuta. Dar nu e smuls vietii pamantesti. Totusi, el e sacerdot in virtutea acestei morti si invieri impreuna cu Hristos care e botezul. Dar nu e sacerdot in virtutea faptului ca e cetatean al Constantei, asa cum erau grecii de pe vremea anticului Tomis. Cu alte cuvinte, intre sacerdotiul civil al paganilor si sacerdotiul laic al crestinilor exista o diferenta: primul e legat de nasterea in polis si isi gaseste implinirea in imanent, in bunastarea cetatii; al doilea e legat de moartea si invierea impreuna cu Hristos si isi gaseste implinirea nu in destinul manifest, ci in mantuire.

Imparatia lui Hristos nu e in lumea aceasta, si tocmai aceasta distinctie ne cere noua, crestinilor, sa traim cu o dubla cetatenie[2]. Nu putem sa absorbim transcendentul in natura, precum paganii, nici sa aspiram teocratic statul, precum musulmanii. Mantuitorul nostru e Dumnezeu si om, si Biserica e institutie divino-umana. Crestinii traiesc paradoxal, ca persoana, in lume pentru Hristos, a Carui imparatie e dincolo de lume. Nu trebui sa asteptam sa ne sfintim inainte de a face ceva. Pentru ca nu ne putem sfinti decat in timp ce infaptuim ceva. Nu ne va sfinti rezultatul politicii noastre. Dar ne va sfinti exercitiul nostru de politica crestina. Nu ne va mantui un stat functional in Romania. Dar ne poate ajuta la mantuire implicarea noastra crestina in construirea unui stat functional in Romania. Nu ne va mantui disparitia coruptiei. Dar nu ne va mai dauna mantuirii existenta unui sistem de coruptie generalizata. Nu vom starpi dracii, dar nici nu le vom mai da nas si nu ii vom mai produce prin structuri birocratice si tehnocratice care ne impun legislatie anticrestina, care ne impun sa ne dam copiii la scoli unde sunt indoctrinati anticrestin, care ne cer sa ne vindem sufletul ca sa putem supravietui: sa furam ca mod de viata, sa mintim ca mod de exprimare, sa fim lasi ca mod de gandire.

            De aceea, deci, nu ni se cere sa fim sfinti ca sa ducem gunoiul, sa taiem lemne sau sa ne gospodarim. Nu trebuie sa fii sfant ca sa te gandesti cum poti sa tii curat in cartierul tau. Nu trebui sa fii sfant ca sa faci curat in biserica, sa deretici in casa sau in oras. Nu trebui sa fii sfant ca sa fii gospodar sau ca sa te asiguri ca deputatii din circumscriptia ta electorala sunt crestini de isprava. Din moment ce nu aceste lucruri mantuiesc, nu are rost sa le conditionezi de sfintenie.

Nu e adevarat ca trebuie sa fii sfant daca vrei sa construiesti utopia. Un sfant nu vrea sa construiasca utopia, pentru ca stie ca utopia e de la celalalt, e mantuirea in imanent, fara Dumnezeu. Si nici un crestin nu ar trebui sa vrea sa construiasca utopia. Toti ar trebui sa vrea sa se mantuiasca. Dar pentru asta trebuie sa traiasca, in lume, cu Hristos. E un paradox pe care nu il pot ocoli. Si cei care, stand in lume, reduc totul la lumea privata a propriilor vicii si virtuti ar trebui poate sa (re)invete sa se gandeasca la Dumnezeu, nu la propria persoana, ca la centrul lumii lor.

A nu te implica politic pe motiv ca trebuie mai intai sa te sfintesti inseamna a spune ca nu vrei sa traiesti pentru ca vei pacatui. Implicarea politica nu e exorcism pentru ca nu e construirea utopiei. E viata. E viata normala. Crestinul trebuie sa faca politica asa cum cumpara zarzavat pentru ciorba de post din piata: sa aleaga, sa se uite la raportul calitate/pret. Nu e nimic mai mult. Daca tot sunt sacerdoti, atunci ar trebui ca ortodoxistii nostri sa nu lege donatist eficienta savarsirii tainei de vrednicia preotului. Ar trebui sa lucreze taina lui Dumnezeu, taina libertatii noastre in lume, cu incredere. Firesc. Altminteri, daca tot stam asezati stramb in ganduri, in vorbe si in orgoliile noastre “initiate”, nu vom pricepe niciodata cum trebuie sa facem tot ce mai avem de facut[3].

Mircea PLATON