S-A STINS PRINTUL ILIE-VLAD STURDZA

 

            In dimineata aceasta (duminica 20 septembrie) am primit trista veste ca s-a stins la Madrid, in virsta de 93 de ani, Printul Ilie-Vlad Sturdza (fiul marelui diplomat Mihail Sturdza, autorul celebrei carti Romania si sfirsitul Europei. Amintiri din tara pierduta).

Il cunoscusem la Madrid, prin 1996, dar n-am mai avut prilejul sa-l revad fata catre fata. Mi-l amintesc insa, mereu cu emotie, ca pe un Don Quijote cu singe mai albastru, inalt, slab, drept (mai ales drept), de o gravitate neposomorita, purtind cu distinctie si eleganta straiele secolului XX – “secolul nebun” prin care i-a fost dat sa pribegeasca pe trei continente (Europa, Africa, Asia), luptind pretutindeni cu “morile de vint” ale unei istorii “iesite din titini”.

Am avut, ceva mai tirziu, bucuria sa pot contribui la editarea in Romania a zgircitului, dar fascinantului sau volum de insemnari memorialistice: Pribeag printr-un secol nebun. De la Legiunea Arhanghelul Mihail la Legiunea Straina, editie ingrijita de Razvan Codrescu si Mihai Ghyka, cu un cuvint inainte de Mihai Ghyka, Editura Vremea (Col. “Fapte. Idei. Documente”), Bucuresti, 2002. Imi amintesc ca la lansarea care a avut loc in cadrul Tirgului de Carte “Gaudeamus”, chiar de praznicul Sfintului Andrei, cartea – care s-ar cuveni acum reeditata, ca modest omagiu postum – a fost elogiata calduros, dar si academic de istoricul Florin Constantiniu, ce a avut si deosebite aprecieri fata de buna cumpanire, pertinenta si eleganta literara a antologicului cuvint inainte – cel mai frumos portret facut pina astazi autorului, cu aceeasi masura princiara, si din care imi ingadui sa reproduc aici citeva fragmente, ca pe niste “capete” de dreapta pomenire.

“Nascut la 8 iunie 1916, la Berna, in Elvetia, un­­de parintii sai se aflau in misiune diplomatica, Prin­tul Ilie-Vlad Sturdza, pe linie paterna, face parte din marea familie a Sturdzestilor, despre care Joseph de Mais­­tre spunea: «La famille Sturdza est à elle seu­le toute une Academie». Strabunicul autorului, Cai­­ma­ca­mul Moldovei, Vasile Sturdza, a fost unul dintre prin­­cipalii fauritori ai Unirii Principatelor. Bunicul auto­rului, diplomatul Radu Sturdza, s-a casatorit cu Maria Jora, cu care a avut sase copii, Mihail Sturdza (tatal autorului) fiind cel de-al patrulea. […]

Pe linie materna, Ilie-Vlad Sturdza este des­cen­dent din Dumitru Ghika Comanesti (1838-1923), ca­­re, casatorit cu Zoe Lahovary (1851-1902), a avut doi copii: Nicolae si Maria. […] Nicolae, casatorit cu Ioana Baleanu, a facut studii de Drept la Geneva, de­­venind apoi deputat si Guvernator al Bancii Nati­onale. Avea sa-si gaseasca sfirsitul intr-un tragic acci­dent de vinatoare, in 1921. A lasat in urma trei copii: Nicolae, Eugen si Yvonne. Sora lui, Maria, este buni­ca autorului, casatorita cu Generalul Leon Mavro­cor­dato si avind, la rindul ei, doi copii: Alexis, cazut pe front (1918) in lupta impotriva bolsevicilor, fara ur­masi, si Zoe, mama autorului, casatorita cu Mihail Sturdza, diplomat de cariera, Ministru de Externe al Romaniei in toamna lui 1940. […]

Cartea sa de memorii are farmecul deopotriva liric si epic al amintirii subiective si este scrisa di­rect, fara ambitii sau pretiozitati stilistice. Eveni­men­tele sint redate brut, succint si alert, in ritmul zbu­ciumat al unei perioade metaforic prezentate de autor ca «un secol nebun». Atit de sugestiv prin el insusi, ti­­tlul Pribeag printr-un secol nebun face referire mai cu seama la miezul insingerat al secolului XX, marcat de al doilea razboi mondial, cu preliminariile si con­se­cintele lui imediate.

Acoperind o perioada de 12 ani (1937-1949), me­­moriile Printului Sturdza sint de fapt cronica infi­orata a unor lungi ani de conflicte, maceluri si prigo­niri. Subtitlul volumului reda in buna parte ineditul unei vieti in care un tinar aristocrat roman, crescut in inaltul mediu al diplomatiei, se regaseste, succesiv, ca participant la anii de maretie, dar si de decadere ai Miscarii Legionare, la «cruciada anticomunista» de pe frontul de rasarit (in mijlocul unui razboi pe care Romania a ajuns sa-l poarte de ambele parti), iar in cele din urma ca fugar din calea comunismului «bi­rui­tor», cutreierind Europa pe jos, pina ce soarta l-a a­dus sa bata la portile Legiunii Straine franceze.

Ajuns in Elvetia (unde se nascuse in urma cu trei decenii, in toiul unui alt razboi), Printul Sturdza avea «sa se nasca pentru a doua oara», dupa cum sin­gur descrie inrolarea sa in Legiunea Straina. Misiunile indeplinite in cadrul ei l-au purtat pe Ilie-Vlad Sturd­za in Africa si in Asia, paginile finale ale cartii fiind scri­se cu atata impacata serenitate si inteleapta modestie incit cititorul poate ramine cu impresia explorarii li­nis­tite a unei lumi exotice. Farmecul si umorul evo­carilor din Legiunea Straina contrasteaza in mare ma­su­ra cu dramatismul si cu stilul direct al intimplarilor traite in Romania (ceea ce tradeaza implicarea emo­tio­nala aparte a autorului in viata si destinul istoric al «tarii pier­dute»). […]    

 In 1951, revenit la Paris, Printul Sturdza iese din Legiunea Straina. La 21 februarie 1952, se casatoreste la Paris cu Lucia Yvonne Baleanu, fiica lui Gheorghe Baleanu si a Mariei-Lucia Cantacuzino-Pascanu. Imediat dupa casatorie, se vor stabili in Spa­nia, la Madrid, alaturi de parintii autorului. Ilie-Vlad Sturdza a lucrat dupa aceea in domeniul contabil, in mai multe societati spaniole, pensionindu-se in 1975. In acelasi timp, a fost in centrul activitatilor si intil­nirilor comunitatii romanesti din Spania, in mare parte regrupata la Madrid. […]

De cite ori l-am intilnit pe Printul Sturdza, am avut sentimentul reconfortant al contemporaneitatii cu ultimii boieri romani de altadata, capabili sa reziste si sa se impuna, respectind un anumit cod de onoare, in orice circumstante istorice. Sint convins ca Printul Sturd­za ar fi fost acelasi fermecator aristocrat si in pus­­cariile comuniste ale anilor ’50, daca Dumnezeu ar fi voit sa-i dea o alta cruce”. (Mihai Ghyka)

Cu masura crucii pe care i-a dat-o, si cu mila Sa nemarginita, Dumnezeu sa-l odihneasca in ceata dreptilor, iar pe noi sa ne faca vrednici de via lui amintire. (R. C.)