ICONARUL SI MELODUL

Si a fost zi de la Dumnezeu sambata 11 septembrie 2010. Ziua in care au fost pomeniti doi mari fii ai Bisericii: arhimandritul Sofian Boghiu si poetul Ioan Alexandru – la opt, respectiv la zece ani de la trecerea lor la Domnul. Si a dat Domnul o zi lina si senina ca inimile lor, pentru ca tot credinciosul bucurat vreodata de ei sa ii poata bucura la randu-i prin slujbele in care a adus inca o data multumire Domnului pentru ca a binecuvantat poporul Sau cu astfel de oameni. Caci cei doi au fost si vor ramane in inimile noastre ca modele de traire crestina. Primul ca monah desavarsit si zugrav de icoane, iar al doilea ca rapsod si propovaduitor navalnic al credintei in lumea zguduita de fel si fel de potrivnicii.

Parintele Sofian ne aduce permanent in inimi rabdarea, delicatetea, smerenia, jertfa si dragostea cu care ani de-a randul i-a intampinat pe toti cei ce au calcat pragul Sfintei Manastiri Antim, fie slujind si predicand, fie spovedind sau sfatuind. Privirea sa luminoasa nu poate fi uitata de vreunul dintre cei cu a caror privire s-a intersectat vreodata. Vocea sa aducea in urechile noastre, obosite de zgomotul lumii, linistea si intelepciunea pe care harul i le dadea pentru toti. Gesturile sale liturgice ne transmiteau pacea de Sus care domnea in sufletul sau. Intreaga sa prezenta aducea parca si mai vizibil in noi iubirea lui Dumnezeu, cea vie si netrecatoare.

Ioan Alexandru, la randu-i, ne-a invatat si ne invata inca ce inseamna propovaduirea exploziva, curajul si demnitatea omului de cultura a carui nadejde este numai Domnul, viata dusa in deplina concordanta cu credinta. Nu cred ca poate uita cineva exuberanta si bucuria revarsate de el din belsug, deschizand si dezghetand inimi ferecate de indoiala si suspiciunea pe care firava noastra credinta le ingaduie in sufletele noastre. Totodata, eruditia sa impresiona si ne uimea, ratiunea completand imaginea pe care elocinta o construia in inimi. Actiunile sale temerare, pline de dorinta unei fierbinti marturisiri, au adus lumina in momente tulburate de patimi si de necredinta, precum si increderea nestramutata in rascumpararea vremurilor prin vesnicie.

Dumnezeu sa-i odihneasca intre alesii Sai, iar pe noi sa ne invredniceasca perpetuu de dreapta lor pomenire.

Radu JECU