De-a soarecele si pisica...

LIBER LA DOSARE ?

In decursul a aproape 17 ani, Romania a fost confruntata, in mai multe randuri, de cutremure politice provocate de deschiderea anumitor dosare din arhiva Securitatii. Cum spunea nu demult Razvan Codrescu intr-o dezbatere radiodifuzata, “de 17 ani are loc un fel de joc de-a soarecele si pisica al Securitatii vechi si noi cu societatea civila romaneasca”. In cele ce urmeaza, am schitat un istoric al acestui “joc” cinic si intermitent, din care dreptatea s-a ales, mai intotdeauna, “cu capul spart”...

Preludiul Berevoiesti. Prima “dosariada” post-revolutionara a avut loc pe 29 iunie 1990, cand a debutat scandalul Berevoiesti. In decembrie 1990, Unitatea de protectie contra-informativa a SRI a constatat cu surprindere ca in suplimentul “Strict Secret” al cotidianului Romania libera apareau documente ale fostei Securitati: transcrieri ale unor convorbiri telefonice, dosare de urmarire informativa, dosare de corespondenta secreta. Ulterior s-a demonstrat ca un grup de ofiteri SRI a incercat sa scape de documente ale fostei Securitati. Initial, se incercase trimiterea lor la fabricile de tocat hartie de la Gradistea si Scaieni. Au fost insa refuzati, oamenii de acolo temandu-se sa distruga documente ale fostei Securitati. Atunci, colonelului Nicolae Bordeianu i-a venit ideea sa arda hartiile la o ruda care avea cuptor de paine. Aproximativ 90 de saci continand documente ale fostei Securitati au ajuns in comuna Berevoiesti. O data ajunsi acolo, ofiterii au incercat sa arda documentele in cuptor. Era insa vorba de saci intregi, iar treaba nu a mers asa de simplu cum se asteptau. Au luat hartiile si le-au dus pe malul paraului Rausor, situat la cativa kilometri de comuna argeseana. Au descarcat camionul, au dat foc hartiilor si au pus pamant pentru a masca locul, pana la urma descoperit printr-o pura intamplare de... vacarul satului! Documentele care nu au incaput pe mana jurnalistilor au fost recuperate rapid de SRI, care si-a recunoscut vina, iar directorul Virgil Magureanu a dat o replica ramasa de pomina: “Imi par mie insumi stupid”!

30.000 de dosare furate. Prin nu se stie ce mijloace, Silviu Brucan pune mana pe dosarul sau de Securitate si il da spre publicare in 1991 revistei Expres Magazin, care-l reproduce partial in 20 de episoade. Desi pentru fostul membru al CFSN acest gest trebuia sa insemne o dovada a faptului ca a fost urmarit si persecutat de “slugile” regimului comunist, procurorul general adjunct, gen. Mugurel Florescu, era de alta parere. Intr-un interviu acordat publicatiei Zig-Zag in februarie 1991, Florescu, care se ocupa de anchetarea dosarelor Revolutiei, declara ca la ora interviului “Brucan era singurul detinator «oficial» al propriului sau dosar de Securitate”, dosar care, in mod normal, ar fi trebuit sa se gaseasca pe masa de lucru a procurorilor militari.

Dosarele fostei Securitati incep sa declanseze scandal. In ziarul Adevarul din aprilie 1992, prin vocea directorului sau, SRI se apara spunand ca nu poate fi acuzat de publicarea unor dosare ale Securitatii, de vreme ce 30.000 de dosare au fost furate la Revolutie, in fruntea delapidatorilor fiind nominalizat Gelu Voican-Voiculescu. Magureanu si-a sustinut opinia si in 1994, cand a afirmat ca “mai multa lume are veritabile stocuri de dosare. Ar trebui sa se faca o campanie, sa se dea o lege prin care documentele sa fie restituite de toti cei care au dat iama in ele”.

Magureanu isi publica dosarul, Tokes e prima victima! Tot in 1992, dupa o campanie anti-Securitate, ziaristul Sorin Rosca-Stanescu a ales sa se desconspire si sa anunte ca a colaborat cu Securitatea din 1973. “Pentru a ma compromite, Virgil Magureanu a lasat sa circule, la cateva ambasade si in presa, un document care demonstra ca am fost, timp de cativa ani, pana in 1985, colaborator al Brigazii Antiteroriste. Am recunoscut acest lucru, intr-un articol publicat in Romania Libera, sub titlul «Sunt H15»“. Opinia publica a fost socata, iar mult timp Rosca-Stanescu a fost singurul ziarist care a recunoscut relatia sa cu fosta Securitate.

Pe 27 martie 1992, ziaristul Ioan Itu a publicat in Tinerama dosarul de fost ofiter al serviciului de sinteze din cadrul Directiei de Informatii Externe a Securitatii al lui Virgil Magureanu. In decembrie 1995, Virgil Magureanu insusi si-a publicat dosarul de informator al Securitatii in Evenimentul Zilei, fiind avertizat ca se pregatea sa faca acelasi lucru Romania Mare a lui C. V. Tudor.

Tot in Tinerama, pe 20 martie 1995, jurnalistul Ioan Itu publica angajamentul de Securitate a lui Laszlo Tokes. Pastorul, o legenda pana atunci a „Revolutiei Romane”, devine astfel prima victima a dosariadei, contestatand insa cu vehementa ca ar fi colaborat cu organele de Securitate.

Lista cu spioni a lui Severin. Pe 25 septembrie 1997, ministrul de Externe de pe atunci, Adrian Severin, a acordat un interviu spectaculos in ziarul Azi, ce avea sa fie cunoscut sub numele de “Lista lui Severin” si care avea sa declanseze un urias scandal si aprigi controverse in coalitia guvernamentala CDR. Adrian Severin declara ca este in posesia unei liste care contine numele unor sefi de partide si de gazete care lucreaza pentru servicii secrete straine. Intrucat afirmatiile ministrului erau de natura sa aduca atingere sigurantei nationale, i-au fost cerute probe (pe care acesta nu s-a invrednicit sa le produca). Intr-un comunicat al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, din 22 decembrie 1997, se preciza ca “cercetarile efectuate de serviciile romane de informatii nu confirma faptul ca directorii de publicatii sau sefii de partide politice de pe lista prezentata de Adrian Severin sunt folositi de catre servicii secrete straine”. In urma acestui scandal, in decembrie 1997 Adrian Severin a fost obligat sa demisioneze din guvernul Ciorbea. Ulterior generalul defector Ion Mihai Pacepa a dezvaluit ca el este cel care pe 24 aprilie 1997, la Washington, ii oferise aceste informatii lui Adrian Severin, urmarind debarcarea lui Virgil Magureanu. 

1998 – prima dosariada. Prima dosariada incepe insa cu adevarat in 1998. Pe 16 aprilie 1998, presa din Brasov, preluata ulterior de cea centrala, publica angajamentul de Securitate al deputatului liberal Ioan Ghise: “Subsemnatul Ghise Ioan (...), neincadrat politic, pedagog la Liceul industrial Tractorul, ma angajez sa sprijin in mod secret si organizat organele de Securitate in scopul prevenirii, descoperirii si lichidarii oricaror infractiuni indreptate impotriva securitatii statului. Ma angajez sa informez in mod real despre orice fapte indreptate impotriva securitatii statului, indiferent de persoane sau grad de rudenie. Materialele pe care le voi furniza le voi semna «Ionica»“. Angajamentul este datat: 15.06.1983. Fostul primar al Brasovului, aflat astazi la al doilea mandat de deputat, a declarat in 1998 ca intentioneaza sa depuna la Parchet plangere penala impotriva directorului SRI Brasov, pe care l-a acuzat ca “a permis functionarilor din subordine, cu intentie sau din neglijenta, divulgarea unor documente din dosarul personal”. Ulterior, Ioan Ghise a recunoscut ca acel angajament ii apartine, dar a declarat ca nu a fost turnator, drept pentru care a si obtinut de la CNSAS certificat de buna-purtare. Ghise a spus ca a dat sapte note informative. “Am dat extemporal la Securitate, asa cum dadeau toti cei care intrau in contact direct cu cetatenii straini. Am inteles ca exista un ordin al Securitatii, nr. 0700, care stipula acest lucru. A fost vorba de perioada in care am fost pedagog la Liceul Tractorul, unde, timp de doi ani, am lucrat cu libienii”. In perioada respectiva exista un contract incheiat intre regimul Ceausescu si Libia, potrivit caruia in Romania erau scolarizati multi libieni si pregatiti pentru industria militara a Libiei. Pentru scolarizarea acestor libieni, Romania primea, in 1982, suma astronomica de 1,5 milioane de dolari. Cum unii dintre libieni erau cazati la caminele Liceului Tractorul, unde Ghise era pedagog, acesta ar fi fost obligat sa semneze angajamentul cu pricina.

Barany, Lupu si Vilau... Scandalul insa creste in mai 1998, cand capitanul SRI Constantin Alexa a oferit presei angajamentul de colaborator al Securitatii, semnat in 1961 de Francisc Barany, ministru al Sanatatii. Dupa acea dezvaluire, Alexa a fost trimis in judecata pentru incalcarea Legii Sigurantei Nationale, sub acuzatia de “culegere si transmitere de informatii cu caracter secret”. In cursul procesului, el si-a explicat gestul sustinand ca SRI avea informatii ca Barany ar fi primit ordin de la Budapesta sa ocupe o functie de ministru in Guvernul Romaniei. El a  explicat ca “in cazul in care ascensiunea politica a unei astfel de personalitati nu poate fi oprita prin mijloace directe, se recurge la compromiterea sa, prin mijloace specifice”. Eliberat din functie pe 24 iunie 1998 prin decret prezidential de Emil Constantinescu si la presiunile premierului Radu Vasile, Baranyi a declarat ca nu se considera colaborator al Securitatii si ca a fost obligat cu pistolul, pentru scurt timp, sa aiba legaturi cu securistii, dar nimeni nu a avut de suferit.

Pe 16 iunie 1998 exploda o alta bomba, dupa ce presa centrala a publicat un angajament de colaborare cu Securitatea semnat in 1984 de catre deputalul PD Adrian Vilau. Cu totul “intamplator”, acel document a iesit la iveala exact in perioada in care acesta fusese numit presedinte al Comisiei Parlamentare pentru controlul Serviciului de Informatii Externe. Pusa in fata acelui scandal, conducerea PD s-a vazut nevoita sa-i retraga lui Vilau sprijinul politic. Acesta a recunoscut angajamentul cu Securitatea, dar a declarat ca nu regreta nimic.

Imediat apare “pe piata” si este publicat angajamentul vice-presedintelui taranist Vasile Lupu, care neaga insa toate acuzatiile.

Dupa declaratii sforaitoare gen: “Sergiu Nicolaescu cere demnitarilor sa-si declare relatiie cu Securitatea”,  “Quintus s-a hotarat sa actioneze. Incepand de luni, vom sti care senator PNL a colaborat cu Securitatea”,  “Liderii PD vor marturisi daca au colaborat cu Securitatea”, “Gavril Dejeu: Toti cei care au colaborat cu Securitatea ar trebui sa demisioneze”, prima dosariada se stinge la fel de iute pe cat se aprinsese.

In acelasi an, 1998, este publicat un angajament de colaborare cu Securitatea care ar fi fost semnat de Corneliu Vadim Tudor in 1981, pe care acesta il reclama ca fiind un “fals ordinar”.

2000 – al doilea foc de paie. Inainte de alegeri, nou infiintatul  Consiliul National al Studierii Arhivelor Securitatii (CNSAS) anunta ca 38 de aspiranti la Parlament au facut politie politica, au colaborat sau au lucrat efectiv la Securitate. CNSAS anunta ca au fost verificati 20000 de candidati si 4000 de dosare din arhiva SRI, SIE, MApN.  Numele sonore descoperite: Mircea Ionescu-Quintus, Marcian Bleahu, Dan Amedeu Lazarescu, Alexandru Paleologu, Petre Naidin, Ilie Merce, Paul Alecu, Francisc Baranyi, Vicentiu Gavanescu si Petre Moldovan. Opinia publica este partial multumita de aceasta noua dosariada, iar Alexandru Paleologu anunta ca “lista CNSAS lasa impresia ca Securitatea a fost formata din 17 detinuti politici”. Lista CNSAS va fi insa contestata. Ludovic Rakoczi apeleaza la Justitie, prin intermediul careia demonstreaza ca nu a fost “turnator”, iar  Mircea Ionescu-Quintus castiga si el procesul cu CNSAS. In iulie 2001, Francisc Baranyi castiga, la Curtea de Apel Brasov, procesul pe care il intentase CNSAS, dupa ce fusese acuzat de colaborare cu fosta politie politica.

Ultima dosariada. Pe 5 iunie a. c., Dan Voiculescu era nominalizat pentru functia de vice-premier, exact in ziua in care comisia mixta SRI-CNSAS se intalnea pentru a discuta soarta dosarelor Securitatii. La cererea comisiei, a doua zi SRI preda dosarele si microfilmele privindu-l pe liderul conservator. Verdictul de la CNSAS a cazut ca o secure: Dan Voiculescu a facut politie politica si a colaborat cu Securitatea sub numele conspirativ de “Felix”. Visele liderului PC de a deveni vice-premier erau spulberate. In contrareplica, Dan Voiculescu l-a acuzat pe Traian Basescu ca a fost informator.

“Circa 100 de parlamentari au colaborat cu Securitatea, iar o parte din membrii CNSAS sunt santajabili”, sunt cuvintele lui Cozmin Gusa, care au inflamat societatea. In aceeasi zi, pe 9 august, colega sa de partid Lavinia Sandru a aruncat o alta bomba: Mona Musca a colaborat cu Securitatea, iar numele sau de cod era “Eva”. Tavalugul unei noi dosariade pornise, iar cererea presedintelui Basescu de „desecretizare totala a arhivelor fostei Securitati” a dus la producerea celui mai mare seism postrevolutionar de pe scena politica. Rand pe rand au inceput sa cada capete: Radu Berceanu (senator PD), Gheorghe Dragomir (deputat PNL), Liviu Campanu (deputat PNL), Cristian Radulescu (deputat PD), Ion Mocioalca (deputat PSD), Gheorghe Firczak (deputat minoritati), Dan Constantin Mocanescu (deputat independent), Radu Terinte (senator PC), Sogor Csaba (deputat UDMR) sunt nominalizati de CNSAS drept colaboratori ai Securitatii. Unii contesta, altii vorbesc de colaborari nevinovate, nicidecum de politie politica. Frenezia desconspirarii cuprinde toata societatea romaneasca. Sunt cerute dosarele ziaristilor, ale liderilor de sindicat, ale cadrelor universitare, ale fetelor bisericesti.

Povestea cu folosirea valorii vechilor dosare a intrat intr-o noua faza de cand presedintele Basescu a cerut serviciilor romane de informatii actuale (sase, in total) sa predea CNSAS toate dosarele. “Era imposibil de conceput o Romanie care intra cu dosarele Securitatii intacte in UE. Noi toti avem nevoie de servicii de informatii credibile, care sa nu poarte pietrele de moara ale fostei Securitati in bagajul lor public”, a afirmat Traian Basescu, primul presedinte care cere deschiderea arhivelor Securitatii. Va reusi Traian Basescu sau noua dosariada va sfarsi ca toate celelalte? Si se mai isca inca o intrebare: nu cumva presedintele insusi va cadea pana la urma, vorba proverbului, in “groapa sapata altora”? Aceasta chiar ca ar fi o culme romaneasca a dreptatii!

Florian BICHIR