DIN MEMORIILE INEDITE ALE LUI IOAN IANOLIDE

Recenta campanie de presa pentru desemnarea prin vot public a celor mai mari romani din istorie ne-a prilejuit, intre altele, surpriza ca printre primii zece “alesi” (inca neierarhizati definitiv), sa se numere (alaturi de – in ordine alfabetica – I. Antonescu, C. Brancusi, Carol I, Nadia Comaneci, Al. I. Cuza, M. Eliade, M. Eminescu, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare) si pastorul protestant de origine evreiasca Richard Wurmbrand (1909-2001), fost detinut politic (1948-1956; 1959-1964) si adversar radical al lui Karl Marx si al comunismului (vezi, de pilda, cartea sa Karl Marx si Satan, Ed. Stephanus, Bucuresti, 1994, in traducerea romaneasca a d-lui Traian Calin Uba). Surpriza a fost dubla: pe de o parte pentru ca pastorul Wurmbrand este astazi ignorat de opinia publica larga din Romania, iar pe de alta parte pentru ca nu este propriu-zis roman nici prin nationalitate, nici prin confesiune. Tendinta evidenta, incurajata pretutindeni de “sondajele” de acest gen, este aceea de a se confunda nationalitatea cu cetatenia, iar solidaritatea de grup poate propulsa in top nume care in realitate nu se bucura de o popularitate pe masura, ceea ce explica si cazul Wurmbrand de la noi, careia se pare ca “fanii” din cel putin trei tari (Romania, unde a trait pana in 1965 si in care revenit dupa 1990; Statele Unite, unde a trait cu familia intre 1966 si 1990; Norvegia, pe unde a trecut aproape un an, in 1965-66) i-au facut lobby pe Internet, cu o solidaritate si o disciplina de la care romanii nostri neaosi (ortodocsi sau greco-catolici) s-ar cuveni sa invete cate ceva...

Cum este vorba de un personaj despre care lumea nu stie mare lucru, dar care a intrat totusi in topul primilor zece “romani”, am considerat de interes ca, dincolo de cele cateva date biografice seci, sa reproducem aici, in doua numere consecutive, insemnarile cuiva care l-a cunoscut indeaproape in cea mai dramatica perioada a existentei sale (detentia sub comunisti) si care ni-l zugraveste cu lumini si umbre, intr-un mod poate mai subiectiv, dar indiscutabil onest si viu: fostul detinut politic de origine macedo-romana Ioan Ianolide, cel mai apropiat frate din temnita al lui Valeriu Gafencu, “Sfantul inchisorilor”. Paginile inedite care urmeaza constituie subcapitolul “Pastorul evreu Richard Wurmbrand” din cartea de memorii intitulata Intoarcerea la Hristos. Document pentru o lume noua (in curs de aparitie la Editura Christiana din Bucuresti). (R. C.)

PASTORUL RICHARD WURMBRAND

Din beciul Securitatii la Targu-Ocna

O alta figura cu totul aparte – de data aceasta nu prin sfintenie, ci prin tragism - intre detinutii penitenciarului-sanatoriu Targu-Ocna a fost pastorul evreu Richard Wurmbrand.

            Intr-o buna zi s-a anuntat la inchisoare sosirea unei dube noi. Inca de la poarta penitenciarului se auzeau tipete ca de pasare ranita, care ne infiorau si ne intrebam: ce poate fi?

            In fine, convoiul jalnic si-a facut aparitia: doi detinuti rupti, prapaditi, impleticindu-se, tarandu-si greu zdrentele si ciolanele, unul intins pe targa, iar altul sustinut pe umerii a doi barbati. Acesta din urma tipa ca din gura de sarpe. Era un barbat inalt, blond, cu profil frumos, semitic: evreul W.

            Purta un costum albastru de stofa, care de sus si pana jos era murdar si infectat de puroiul ce curgea din ganglionii de la gat. Camasa alba putrezise, asemenea si hainele. Era nebarbierit si plin de mizerie pe cap. Fata si mainile erau scorojite de un amestec de tegument, puroi, sange si murdarie. Avea – cum vom afla in scurt timp – caverne in ambii plamani, abcese reci in omoplati si coaste, care si acelea puroiau. Cum facea un pas, se misca o coasta rupta ori un sold bolnav, si omul tipa infricosator. Am deslusit printre strigate: „Iisuse, Iisuse!”.

            Cand a intrat pe poarta tarcului nostru, B. l-a recunoscut si a zis:

            - Bine ai venit, trimisul Domnului!

            La care el a raspuns:

            - Iata ca ma intampina un inger al lui Dumnezeu! Laudat sa fie!

            - In veci! Amin!

            Omul acesta venea de la beciul al doilea al Securitatii, unde fusese tinut doi ani izolat. Cand s-a considerat ca va muri, a fost trimis spre inmormantare „umanitara” in sanatoriul Targu-Ocna.

            Vazand starea grava in care se gasea, am intervenit sa se evacueze o rezerva si l-am dus acolo. La inceput s-a mutat cu el B. pentru a-l ingriji, apoi am venit eu, caci oboseala era epuizanta. W. nu credea ca va mai trai. Desi era ingrozit si crispat, totusi i-a zis lui B.:

            - Du-ma in curte, sa vestesc legionarilor pe Domnul!

            - Dragul meu, i-a raspuns B., te cunosc bine si-ti stiu ravna, dar ai rabdare sa-i cunosti pe acesti oameni, si apoi vei intelege ce ai de facut.

            - Adica?

            - Aici se traieste o viata crestina de cea mai autentica valoare. Vei vedea si te vei convinge!

            - Bine, atunci vreau sa-i cunosc!

            - Ai rabdare. Maine te vom duce sa-ti facem o radioscopie. Te vei intalni cu un om a carui viata ne este pilda multora dintre noi.

            W. a cazut pe ganduri. Era nerabdator. Chinurile fizice ii dadeau si o stare de agitatie sufleteasca si cerebrala. Tipa necontenit.

„Ajutor legionar”

In seara aceea, A. a luat initiativa unei colecte de haine pentru a-l primeni pe W.:

            - Mai neamule, mai fartate, ma, care ai ceva de dat, vino la nenea! E o ocazie unica! Dai, neica, pentru un jidan!

            Vesel si glumet, si-a inceput treaba, dar cu toata discretia, ca sa nu se afle ca „ajutorul legionar” functioneaza si pentru evrei. S-au strans de toate: un costum de haine, camasi, ciorapi subtiri de lana, lenjerie si doua pulovere de lana.

            - Este suficient unul! Tu deci sa-l iei inapoi pe al tau!

            - Ba tu sa-l iei pe al tau, caci eu ma eliberez peste sase luni!

            - Lasa-te, ma, cu gluma! Dupa cinci ani de ocna urmeaza altii, nenumarati, de munca obligatorie. Asa ca eu dau, intrucat am doua pulovere.

            - Ai tu doua pulovere, dar ai si doua caverne, plus douazeci de ani de munca silnica!

            - Tu intotdeauna o iei inainte ca baba in car! Cum e ceva de dat, cum e ceva de facut, tu ai si sarit ars. Dar mai potoleste-te, ca-ti vad sufletul iesind pe gura!

            - Ba eu dau!

            - Ba eu dau!

            Mai in gluma, mai in serios, desi se iubeau mult, prietenii se ciocneau pentru masura daruirii lor.

            - I le vom da pe amandoua! am conchis eu.

            Si asa s-a facut. Iar darul din dar se face si acel pulover in plus a incalzit oasele obosite ale multora, caci daruit a fost altora, la randul lui, de W.

O baie buna

A doua zi, A. cu inca doi baieti s-au prezentat cu un lighean cu apa fiarta, cu prosoape, scule de barbierit si pachetul de schimburi.

            - Am venit sa indepartam amintirile de la Securitate! au zis ei. Puteti rezista la o baie buna?

            - Voi incerca. Va multumesc.

            - Pentru smerenie, ar trebui sa incepem cu picioarele, dar noi vom incepe cu capul, caci el este stapanul intregului trup. Si daca tineti, mergem mai departe!

            W. tusea, expectora si tipa. Ochii ii erau iesiti din orbite. Se agita necontrolat din cauza durerilor. Cu mari necazuri au reusit sa-l spele pe cap, fara insa a scoate crustele, caci riscau sa faca rani. Cu carpe ude i-au sters cat de cat trupul mizerabil, apoi picioarele. Unghiile erau imense. Au trebuit taiate de medic in etape. L-au imbracat frumusel – desigur ca nu era nimic nou, dar toate erau curate si daruite cu dragoste.

            Apoi A. a luat briciul si a inceput sa-l pomadeze pe pastor. Acolo singurul sapun existent pentru rufe, piele, dinti si barbierit era un calup infect facut din reziduuri de petrol, care in loc sa inmoaie, ustura pielea.

            W. tacuse pana atunci, dar nu s-a putut abtine sa nu zica una. Si a zis:

            - Uite, acum ai un jidan in mana, esti cu briciul pe beregata lui, de ce nu-l tai?

            A. a zambit si i-a spus:

            - Nu vreti sa va cant o priceasna? Uite, am sa va cant „Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul”.

            Dupa ce a terminat priceasna, nu a lasat timpul sa treaca si a adaugat:

            - Acum am sa cant „La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand mi-am adus aminte de Sion. Sa se lipeasca limba mea de gatlejul meu de voi uita de tine, Ierusalime. Aliluia!”.

            W. l-a intrebat:

            - Oare canti pentru mine, ori pentru ca asa crezi?

            - Daca nu as crede, nu as canta pentru nimeni! i-a spus A..

            - Legionarii sunt crestini? a mai intrebat W..

            - Am sa va povestesc azi numai o intamplare din Pateric si lasam restul pe altadata.

            Si i-a povestit un moment frumos din Vietile Sfintilor. Apoi s-au despartit, cu un fel de punte intinsa peste prapastie.

Intalnirea

La amiaza W. a fost dus cu targa la raze, apoi l-au oprit pe coridor, la parter. Langa el, pe o alta targa, era Valeriu. Doi oameni cu ochi albastri si cu minti sclipitoare. Doi iubitori ai lui Hristos. Doi crestini martirizati, care cu ultimele eforturi faceau un gest de credinta si jertfa de sine. Unul era roman, altul era evreu, cu caracterele tipice ale rasei lor. Discutia a inceput direct, vie si viguroasa.

            - Mi s-a spus ca esti crestin, a zis W.

            - Stiu ca sunteti pastor protestant, a raspuns Valeriu.

            - Dar cum poate un nationalist roman sa fie crestin? Hristos a infratit toate neamurile, deci este o contradictie in definitie daca admitem crestin si nationalist!

            - Domnul pastor este evreu. Nu doreste mantuirea evreilor? Oare n-a iubit si Domnul poporul evreu?

            - Desigur, a raspuns W. Domnul s-a nascut din semintia lui David de 7000 de ani si eu ma trag din semintia lui Israel si-mi iubesc neamul, pentru a carui mantuire insusi Hristos a varsat lacrimi.

            - Inteleg deci ca domnul pastor este un nationalist, un nationalist evreu. Romanii sunt si ei nationalisti. Noi ne-am nascut prin fire romani, dar prin har si prin adevar suntem crestini. Evreii nu sunt crestini nici dupa 2000 de ani! Nationalismul romanilor nu este sovin, nici imperialist, nici rasist, ci decurge firesc din imbinarea dintre credinta si felul nostru propriu de viata. Noi mergem infratiti cu toti drept-credinciosii pe calea lui Hristos, catre Inviere. Prin Hristos toate neamurile au format Noul Israel si cu aceasta constiinta tratam noi problema nationala, inclusiv problema evreiasca.

            - Atunci de ce sunteti antisemiti?

            - Nu suntem antisemiti. Toate relele care vin peste poporul evreu sunt din vina lui. Nu intelegeti oare ca ei ispasesc sangele nevinovat pe care L-au varsat si pe care continua sa-L urasca? Noi iubim poporul evreu si-l dorim mantuit, dar trebuie sa-i spunem adevarul raspicat azi, asa cum si Domnul i l-a spus atunci. Numai asa ii asteptam pe evrei in Noul Israel si avem mare ravna pentru pocainta lor.

            - Dar evreii au fost ucisi de legionari la abator, spanzurati ca animalele!

            - Este o inscenare josnica! N-avem cunostinta ca sa fi spanzurat cineva evrei la abator. Si sunt evrei care stiu asta foarte bine!

            - Dar evreii ucisi in padurea de la Jilava?

            - A fost un act necontrolat al unor oameni fanatici, intr-o imprejurare sociala tulbure. Dar daca puneti aceste crime pe seama legionarilor, atunci nu trebuie puse pe seama tuturor evreilor crimele savarsite de Elena Lupescu ori de Ana Pauker si de toti evreii stapani pe Securitate?

            - Vad ca iti iubesti neamul, a zis R.W.

            - Ne iubim neamul, dar si pe toti oamenii din lume. Dorim din suflet increstinarea intregului popor evreu, insa asta depinde de el, nu de noi. Stim ca exista o „ramasita” a evreilor care urmeaza pe Domnul. Aveti toata dragostea noastra in Hristos, dar suntem tristi pentru ca pana si atunci cand un evreu se increstineaza, in loc sa vina la sursa directa, la adevar si la har, o coteste putin, e putin sectar, are ceva de cartit, ramane putin in afara de Dumnezeu...

            W. i-a raspuns:

            - Voi aveti marele noroc ca v-ati nascut crestini si, cand va treziti la Hristos, stiti unde sa intrati – dar noi... Eu sunt evreu de sute de generatii si stramosii mei au fost dusmanii lui Hristos; deci, cand L-am aflat, am fost pus in fata dureroasei dileme de a nu sti pe ce usa sa intru!

            - Intelegem drama de care ne vorbeste domnul pastor; dar daca sunteti cu adevarat insufletit de credinta cea dreapta, o veti gasi in Ortodoxie. Poate ca de aceea ne-am intalnit aici...

            - Vrei sa ma faci ortodox?

            - E o porunca sfanta!

            - Poate vrei sa ma faci si legionar? a intrebat malitios W.

            - As dori sa nu fi auzit aceasta remarca. Inteleg insa perspectiva diferita din care privim lucrurile. Dar tin sa va precizez ca noi nu ne gasim pe o pozitie politica sau nationalista, ci pe pozitia celei mai autentice invataturi crestin-ortodoxe. De aici cheama Domnul oile cele ratacite ale casei lui Israel.

            La aceasta W. a soptit:

            - Evreii nu mai sunt israeliti!

            - Pentru acest cuvant as dori sa va sarut! a raspuns Valeriu.

            W. a stat cateva clipe pe ganduri, apoi a continuat:

            - Stii ca Jurnalul de la Jilava al lui Codreanu a contribuit la increstinarea mea? Un antisemit invata pe un evreu despre crestinism! Este cu adevarat surprinzatoare intalnirea noastra de astazi!

            - Si o dorim rodnica! a incheiat discutia Valeriu.

„Nu ma lua pe mine pe ovreieste!”

Incet-incet, R.W. a cunoscut atmosfera generala din penitenciar. El era foarte greu de suportat, incat B. m-a rugat sa-l inlocuiesc. L-am ingrijit cu rabdare si dragoste in perioada cea mai grea. Baietii au continuat sa-l spele pana ce l-au curatat bine. Abcesele au fost operate tot de un medicinist detinut, cu toate conditiile precare de acolo.

            - Dupa eliberare am sa-ti fac un sanatoriu! i-a zis R.W. drept multumire.

            - Nu ma lua pe mine pe ovreieste! Voi nu stiti decat ochi pentru ochi si plata pentru plata! Mie nu-mi trebuie nici o rasplata.

            - Atunci de ce ma ingrijesti?

            - Uite asa, de dragul meseriei! Iti place?

            Sanatatea lui era inca departe de a se fi restabilit. Il ingrijeam pe cat imi statea in putinta si capatase incredere in mine. Omul acesta era adanc framantat sufleteste. Avusese o viata plina de cotituri neasteptate si incercarile nu-l parasisera nici acum. Redau aici cateva din marturisirile pe care mi le-a facut, caci omul merita atentie.

Ucenicia marxista

W. era fiul unei familii de evrei modesti din Romania. Tatal lui murise de tanar si ei au ramas patru frati maruntei pe capul unei mame neajutorate. Din aceasta cauza familia s-a mutat la Istanbul, cand W. avea vreo 10-12 ani. In port acest copil al nimanui a cunoscut cele mai mizerabile decaderi si degradari umane. In scurt timp au revenit in Bucuresti.

            Cand avea 16 ani, W. a plecat la Paris, fiind invitat de un unchi al sau din America. Acesta era publicist. Venise din S.U.A. in Franta pentru a tine niste conferinte comuniste. Atunci a cunoscut W., prin intermediul unchiului sau, pe ambasadorul Uniunii Sovietice la Paris.

            - Tinere, i-a zis acesta, avem nevoie de dumneata pentru Romania. Te voi trimite in U.R.S.S. sa faci o Universitate politica. Apoi ti se vor da misiuni de mare importanta pentru revolutia internationala.

            In scurt timp W. si-a insusit ideile marxist-leniniste, care-i pareau familiare, si a plecat la Moscova. Timp de doi ani a facut o scoala condusa de o evreica comunista. Acolo studiau oameni din toata lumea, cu totii fiind pregatiti pentru revolutia din cele cinci continente, cu deosebire insa pentru cea din Europa. Chiar in timpul cursurilor a fost trimis peste Nistru, in Romania, cu misiuni subversive.

            Cand a terminat scoala, a avut un rol conducator in lupta ilegala a comunistilor din Romania, intre 1930-1940. A fost arestat si condamnat. A executat pedeapsa la Doftana, unde se gaseau cei cativa comunisti cunoscuti in vremea aceea. Majoritatea trecusera prin U.R.S.S. Erau muncitori. Studiau marxism-leninismul. Foloseau cu predilectie Cursul scurt al Istoriei Partidului de Stalin.

            Relatiile dintre detinutii comunisti erau inveninate si dure, caci indoctrinarea in spiritul urei de clasa neavand acolo cum sa se manifeste, se declansa intr-un conflict sangeros intre „tovarasi”. Aveau bune legaturi cu exteriorul, chiar si cu strainatatea, primeau „ajutorul rosu” si erau bine intretinuti. Provocau curent greve si manifestatii rebele.

            In urma unei actiuni de protest, W. a fost pedepsit la camera H. Era o camera umeda si rece. Dupa cateva zile l-a cuprins disperarea si cu acest prilej a facut prima rugaciune din viata sa: „Dumnezeule, eu stiu ca Tu nu existi, dar daca existi, scoate-ma de aici!”. Si a fost scos din camera H nevatamat. W. nu avea nici o baza religioasa, nici mozaica cel putin. Era, la vremea aceea, un fanatic revolutionar comunist.

Convertirea

Prin anul 1939 s-a imbolnavit de plamani si a fost eliberat din inchisoare. A locuit o vreme in casa unei familii de protestanti din regiunea Brasovului. Sotia, si ea activista revolutionara, nu era cu el.

            De la acei tarani simpli a luat W. Scriptura si a citit-o. I se parea ca intrase intr-un univers bine cunoscut si familiar. Taranii nu au putut sa-i dea prea multe indrumari, dar a cunoscut un evreu care era pastor crestin. Acesta a inceput sa-i talmaceasca sensurile adanci ale Bibliei. Si era suficient un cuvant ca W. sa inteleaga ideea in intregime, cu toate consecintele si implicatiile ei. Era atras, uimit si convins. Deci a primit sa fie botezat, dar botezul a fost luteran.

            Mai tarziu, cand s-a intalnit cu sotia si si-au luat un apartament in oras, intr-o noapte W. i-a marturisit ca s-a botezat. Ea a sarit ca arsa si a strigat:

            - Cum e cu putinta? Spune-mi ca n-ai facut tu blestematia asta!

            El insa i-a raspuns:       

            - Am descoperit adevarul si L-am primit pe Hristos. Sunt crestin!

            - Daca ai facut asta, eu nu vreau sa mai traiesc! a zis ea si a alergat la fereastra sa se arunce.

            Cu greu a reusit sa o prinda si sa o calmeze. A urmat o perioada de insuportabila tensiune, care insa a sfarsit prin botezarea ei.

            - Da, aici este rostul lui Israel. Hristosul a venit. Prin Biserica crestina se va mantui poporul evreu. Misiunea lui se va implini prin crestinism, erau concluziile familiei convertite.

Pastor luteran in Bucuresti

W. a invatat cu usurinta ebraica veche, care curgea de la sine. Vorbea de altfel 7-8 limbi straine. Cu temperamentul sau impetuos si cu inteligenta sa stralucita, s-a facut repede cunoscut in cercurile crestine din Bucuresti.

            In 1940, cand s-au instalat in Romania guvernarea nationalista si ocupatia militara germana, pastorul comunitatii evreiesti luterane organizate de Misiunea suedeza pentru increstinarea evreilor din Romania a disparut misterios si W. a ajuns pastor al acestei biserici. Predica plin de inflacarare. Veneau sa-l asculte si ortodocsi, si catolici, dar cu deosebire neoprotestanti. Evreii crestini erau atunci scutiti de orice suspiciune sau obligatie si isi desfasurau activitatea in deplina libertate.

            W. ajunge sa aiba relatii ministeriale si la cele mai inalte nivele bisericesti. Are un baiat si pe un altul, roman, il infiaza, crescandu-i impreuna. In 1944, cand au sosit trupele sovietice in Romania, W. impreuna cu ai lui le-au iesit inainte si au impartit ostasilor Biblii in limba rusa... (Va urma)