PROFILURI LIRICE: RAZVAN CODRESCU

AMURGALIA

(inedite din ciclul “sonetelor

si falselor sonete”)

SCRISOARE CATRE UN TINAR PRIETEN

Semeti am fost in anii nostri verzi

de nu-ncapeam in piei si in cuvinte,

si azi, cind tragem vestezi spre morminte,

cit ne-am spasit nici nu-ndraznesti sa crezi...

N-au biruit asupra-ne dusmanii

(nici cei vazuti, nici cei ce nu se-arata),

n-am lepadat iubirea de-altadata,

ci doar si-au ris de visul nostru anii...

Cind in pacat te-ai zamislit si moartea

te paste ca o plata din batrini,

atit ti-e dat sa-ti fie-n lume partea

cit gindul mortii poti sa-l mai amini,

caci cind din pisc incepi s-o iei la vale,

esti doar naluca visurilor tale.

NADA (I)

Iubirii tale n-am sa-i dau de capat

si taina ta nicicind n-o s-o pricep,

caci te sfirsesti indata ce te-ncep

si-ncepi din nou de cum ma vezi ca scapat.

Mi-ntind spre tine visul ca o nada

si-n ruga mea te-adulmec cer cu cer,

dar greu de trup mi-e gindul, cind te sper,

si grea de vreme mina, cind te prada.

De vecii tai se fac farime anii,

de slava ta orbeste vazul tot,

si roata prind sa-mi dea-n amurg vultanii...

Uscat ce-astept, cind verde n-avui parte?

Sau poate-i scris la urma sa te pot

gusta de viu cu limba mea de moarte...

NADA (II)

S-au istovit cuvintele de jale

Si-n cercuri largi, ca vulturii spre prada,

Purtind in plisc a cerurilor nada,

Au prins sa-mi dea tacerile tircoale.

Smerit de viu inalt iubirii tale,

n-au heruvimii ochi destui sa vada

cit cer se strinse-n carnea mea gramada

si cite stele-mi scaparara-n cale.

Un pas mai am si limba sta sa-mi pice,

si toate-n mine amutesc pe rind,

ca prinse tainic in clestar de gind.

Si poate miine-oi fi cu tine-n rai,

de nu cumva nadejdea ce mi-o dai

va apuca, prea coapta, sa se strice...

NEDUMERIRE

Am fost ramas din zorii lumii goi

si pin’ la capat nimeni nu ne stie,

doar cel ce ne-a-ntrupat dintr-o stihie

si slava si-a suflat-o peste noi.

Ne cheama tainic chipul inapoi,

dar surzi bolim la umbra lui tirzie

si ne-ndulcim, trufie cu trufie,

spre noaptea grea a zilei de apoi.

Furati de-atita falsa-asemanare,

ne cresc pe limba solzi si se despica,

se face-n noi rivnirea tot mai mare

si amintirea mortii tot mai mica,

si nu pricepem: daca sintem zei,

de ce mai bate ceasul ora trei?!

MIRELE SI PELERINUL

(inedite din ciclul

“icoanelor imnice”)

AURORALA

Fata cruda ca o mlada,

nu lasa pe ochi sa-ti cada

noaptea pletelor, din care

nici o steaua nu rasare.

Sarpele cel vechi de zile,

cu amurgul in pupile,

sta la pinda sa te fure

din cuibarul slavei pure.

Tu pe gleznele mladii

ca un lujer sa te tii

si sa cati cu ochii teferi

dupa licar de luceferi.

Iar de-o fi sa nu pricepi

unde gati si unde-ncepi,

ce-i aievea sau ce-i vis,

fa-ti din inima zapis

si pazeste-l, gind cu gind,

in altarul tau plapind,

unde singur Duhul vine

sa se roage cu suspine.                                                       

NOCTURNA

Alunga dormi de-a dreapta mea, Selene,

si de la sudul gleznelor mladii

pina la nordul leneselor gene

abia mi-ajung privirile-a sui.

Pe coapsa ta alunec de cu seara,

dar tot razbesc spre soldurile pline

si-n miezul noptii, moale ca o ceara,

ti-ating, extatic, sfircurile line.

E bine-asa, si toate-mi cinta-n struna,

si ca prin farmec aripile-mi cresc...

Stiind ca frumusetea se razbuna,

nu vreau de fel din somn sa te trezesc...

EVA

Joaca-n ape de matase

linul pulpelor frumoase

si sub lungile ei gene

ochii se rasfata-alene.

Ferecata-n taina ei

cu zulufi de aur grei,

tace fraga si nurlie,

miresmind a iasomie...

Trenule, smintit radvan,

ce-mi gonesti asa avan

si nu-ti crapa in viscere

splina cailor-putere?!

Sa mai fac un bob zabava

linga alenea ei suava

pentru care,-ntr-adevar,

as musca din nou din mar...

ROST DE DOINA

(inedite din ciclul

“cintecelor fara stapin”)

CINTEC DE VIFLEIM

Sus, la Rusalim cetate,

miazanoaptea lumii bate,

sa se nasca-n iesle, jos,

Domnul domnilor – Hristos.

Si in ieslea lui Craciun,

unde-i finul cald si bun,

sade grea cu vesnicia

Maica maicilor – Maria.

Vifleime, dor drumet,

ti-e lumina ca un jet,

iara magii, citestrei,

vin cu steaua dupa ei.

Doar irozii, bata-i vina,

le plesneste-n doua splina,

si luceferii ciopor

cad pe sabiile lor...

Sus, la Rusalim cetate,

miazanoaptea lumii bate,

ca sa vie, citilin,

miazaziua lui Amin.

NELAUTA GURA MEA...

(versiune definitiva)

Nelauta gura mea,

scorbura cu iarba rea,

cite fiare dorm in tine,

asmuti-le-as catre cine?

Incotro minia-mi bate,

nime n-ar intra-n pacate;

incotro minia-mi tuna,

cin’ sa creaza,  cin’ sa spuna?…

Nelauta gura mea,

scorbura cu iarba rea,

de ti-as da un ciur de slava,

ai fi miere, nu otrava…

Dar de seceta si-amar,

nu-i mai slava in hambar,

iar s-o cumpar sau s-o fur

nu ma-ncumet, nu ma-ndur...

NELINISTE

Miazanoapte, miazazi,

cu ce jale ne-or jali,

cite le-om lasa pe-aci,

cind, ca rodurile coapte,

ne-om desprinde de pe soapte,

miazazi si miazanoapte?

Miazazi fara noroc,

sau nu ne-or jali deloc,

ca sint toate doar un joc,

si-or uita senin de noi,

ca padurile de ploi,

miazanoapte de apoi?

Miazazi, liman durut,

cind ramine dorul mut,

o, de nu ne-am fi nascut!

Vai de cer, acolo sus,

daca doruri nu-s mai, nu-s,

miazanoapte – rai rapus!

MOROSENEASCA

Viata nu s-o mai chema

sa lasi clop si tundra ta,

sa graiesti in grai strein,

sa minci mult, sa beai putin,

sa n-ai tu nici of, nici dor,

nici cutitul la picior...

Aia, curga banii mii,

nici o viata n-ar mai fi!