DANTE ALIGHIERI, DIVINA COMEDIE

in noua versiune romaneasca a lui Razvan Codrescu

PURGATORIUL

Cintul VII

Mantovanul Sordello, care afla cu uimire ca-l are in fata pe insusi marele Vergiliu si-l cinsteste ca atare („O, glorie-a latinilor... tu, tarii mele vesnica onoare ...”), se ofera sa-i calauzeasca prin Antepurgatoriu pe cei doi poeti, atit cit ii este si lui ingaduit sa inainteze de catre rinduiala divina („... va-ndrum cu drag, cit pot in sus patrunde...”). Cum insa se insereaza, iar noaptea e cu neputinta sa suie cineva pe acolo, Sordello le propune sa faca popas intr-o vale plina de duhuri alese. Privindu-le de sus, din gura vaii, Sordello le prezinta pe rind, facind o adevarata cronica pe scurt a istoriei contemporane (Europa occidentala a secolului XIII): se afla acolo, intonind Salve Regina (rugaciune catre Maica Domnului atribuita Sfintului Bernard si cintata mai ales la slujbele de seara), figuri imperiale si regale precum Rudolf de Habsburg (precursorul lui Henric VII, in care Dante isi pusese atit de mari sperante); Ottokar II (regele Boemiei); Filip III al Frantei (tatal lui Filip cel Frumos, numit aici de Dante il mal di Francia, „raul [pacostea, plaga] Frantei”), zis „Cirnul”; Henric I al Navarrei (socrul lui Filip cel Frumos); Petru III al Aragonului (dar si rege al Siciliei dupa „vecerniile siciliene”), zis „cel Mare”, pe care Dante-l vede „incins cu briu-a tot ce e virtute”; Carol I de Anjou („Nasosul”); Henric III al Angliei si – sezind mai prejos, ca unul de rang mai mic – marchizul Guglielmo VII di Monferrato (poreclit „Spadalunga”). Mai buni sau mai rai, toti s-au abatut, intr-un fel sau altul, de la datoria sacra fata de tarile si popoarele lor.

1  De cum acele-ntampinari fratesti

de trei sau patru ori au fost reluate,

Sordel, retras, grai: „Tu, cine esti?”.

4  „Cind pe-acest munte nu putea razbate

spre Dumnezeu vreun duh din trup iesit,

de-August imi fura oasele-ngropate.

7  Eu sint Virgil, de-un loc in cer lipsit

din necredinta, nu din alta vina”.

Asa raspunse domnul meu iubit.

10  Ca unul ce privirea sa-i atina

ar deslusi ceva, dar nu prea stie...

„O fi... n-o fi...”, si-uimirea nu-i putina, 

13  la fel Sordel; ca mai apoi sa vie

smerit spre bard si ochii sa-si coboare,         

prinzind, ca pruncul, de genunchi sa-l tie.

16  „O, glorie-a latinilor, prin care

vadi ce poate limba noastra”, spuse,

„tu, tarii mele vesnica onoare,

19  ce har sau merit sa te vad m-aduse?

De-s vrednic sa te-ascult, zi-mi daca vii

din iad, si care loc menit iti fuse!”.

22  „De-a lungu-ntregii crunte-mparatii”,

raspunse domnul, „strabatui incoace:

din cer minat, cu voia-i calc pe-aci.

25  Nu ce-am facut, ce n-am ajuns a face

de-naltul soare ma lipsi, de care

tirziu aflai, iar tie mult iti place.

28  E-un loc acolo jos ce cazne n-are,

ci bezne doar, si de-unde ne-ncetat

nu tipat urca, ci suspine-amare.

31  Stau cu-acei prunci ce nu s-au intinat,

muscati de moarte pina sa se spele

de-al omenirii stramosesc pacat;

34  si stau cu-acei ne-nvesmintati cu cele

trei mari virtuti, dar ce le-au cunoscut

pe altele, pazindu-se de rele.

37  Tu, daca poti si nu ti-e nestiut,

ne-arata drumul cel mai scurt spre unde

isi are purgatoriul inceput”. 

40  „Tinuti nu sintem”, prinse a raspunde,

„de-un loc anume primprejur pe-aci;

va-ndrum cu drag, cit pot in sus patrunde.

43  Dar vezi ca ziua trage spre chindii,

iar noaptea-n sus sa umbli nu se poate;

deci cata unde-i bine-a poposi.

46  Razlete umbre-n dreapta-s aciuate:

eu sa te duc la ele as putea,

si-o fi placut sa le cunosti pe toate”.

49  „Cum asta?”, zise domnul. „Cine-ar vrea

sa urce noaptea, altii n-or sa-l lase,

sau n-ar razbi, ca este calea grea?”.

52  Bunul Sordel pe jos cu mina trase

o dira: „Vezi, nici pe-asta n-ai s-o treci,

de cum lumina soarele-si retrase.

55  Nu vreun alt lucru-ti pune piedici deci,

ci insasi bezna noptii te sileste

nevolniciei voia sa ti-o pleci.

58  Cit ziua-nchisa-n ceruri zaboveste,

nu poti decit sa vii-napoi devale

si coasta-n jur sa o strabati orbeste”.

61  Atunci Virgil: „Arata-ne-acea cale”,

grai uimit, „spre locul de popas 

placut, cum zici, prin duhurile sale”.

64  Nu mult trudi pe-acolo-al nostru pas,

cind deslusii in munte-o scobitura,

cum e si-n lume cite-un vad retras.

67  „Acolo”, se-auzi a umbrei gura,

„ne-om duce, unde coasta poala-si face,

pina ce ziua a miji se-ndura”.

70  Drumeag cotit prindea a se desface

spre gura vaii, ce pierea in jos,

mai mult de jumatate, prin rastoace.

73  Aur si-argint, porfira si-alb lucios,

albastru pur si lustru cristalin,

si crud smarald cind il despici frumos,

76  de-acel tapsan de flori si ierburi plin

erau cu toate-nvinse-n stralucire,

cum de mai mult e-nvins ce-i mai putin.

79  Nu doar culori urzise mindra fire,

ci si miresme dulci, nenumarate,

rapind, de-a valma, suflet si simtire.

82  Salve Regina umbrele-asezate 

cintau in cor pe pajistea in floare, 

pe unde valea le-ascundea pe toate.

85  „Pina sa intre-n cuib putinul soare”,

ne spuse calauza mantovana,

„nu-mi cereti s-apucam spre ei carare.

88  De-aici de pe-naltime-a lor icoana

si-ale lor gesturi s-or vadi mai bine

decit de-am sta cu ei in joasa strana.

91  Cel ce-ntre dinsii mai semet se tine,

parca lasind ce-a face se cadea,

si nici sa cinte cu ceilalti nu-i vine,

94  Rodolfo craiul fu, care putea

de rani de moarte Italia s-o scape,

nu leac tirziu un altul sa ii dea.

97  Cel’lalt, ce pare-a-l mingiia de-aproape,

domni in tara de-unde Molda iese

spre Elba, si-Elba spre-ale marii ape.

100  E Ottokar, ce chiar de prunc fusese

mai bun ca fiu-i Venceslav, barbosul,

ce viata-n lene si-n desfriu si-o tese.

103  Iar Cirnul care-o face pe sfatosul

cu cel ce-asa de blind la fata pare,

muri fugar, lasind pe crin ponosul.

106  Priviti-l cum se bate-n piept de tare,

pe cind cel’lalt din palma-si facu pat

obrazului, oftind fara-ncetare!

109  Tata si socru raului sfruntat

al Frantei, jalea-n piept li se ascute

de traiul lui smintit si dezmatat.

112  Cel trupes, care cinta pe-ntrecute

cu cel poarta-asa de strasnic nas,

fu-ncins cu briu-a tot ce e virtute;

115  si rege dupa el de-ar fi ramas

acel flacau ce sta-napoia lui,

virtutea-ar fi trecut din vas in vas,

118 ce despre ceilalti n-ai putea sa spui,  

ca-s Frederic si Iacob la domnie,

da’-n ei nimic din zestrea buna nu-i.

121  Din trunchi in mlade-umana vrednicie

arar razbeste; asa o vrea acel

ce-o da, dar cere pret de ruga vie.

124  Se potrivesc Nasosului la fel 

ca si lui Petru cite spun aice,

ca Puglia si Provenza gem de el.

127  Mai mica-i roada ca saminta-as zice

cu cit Constanta-si lauda mai dihai

barbatul decit Marga si Beatrice.

130  Pe-al Angliei rege, Henric, simplu-n trai,

priviti-l cum adasta-nsingurat:

el buni urmasi lasa-n lumescul plai.

133  Iar cel ce sta mai jos, dar ridicat

isi tine vazul, e Guglielm Marchese,

de-al cui razboi cu Alessandria dat

136  pling inca Monferrat si Canavese”.

(In numarul viitor: Cintul VIII)