AVVA GALERIU

Infatisarea Parintelui Galeriu era aceea a unui preot ortodox traditional. Vocea puternica, dictia clara, expunere fara gres. Impresiona placut orice suflet care venea sa  asculte sau sa ceara sfat si binecuvantare. Acestor daruri cu care Dumnezeu l-a incununat, li se adauga si harul, pentru care facea un efort duhovnicesc sustinut.

Citea foarte mult in toate domeniile: stiinta, literatura, filosofie, dar mai ales patristica. A venit la dansul un student si s-a plans ca nu mai poate invata. Avva i-a spus: „Am optzeci de ani si vreau sa invat chimie”. Duminica venea in Sf. Altar cu un brat de carti, cizelind ideile cu un foc molipsitor. Credinta lui Avva Galeriu in caracterul integrator al teologiei il facea sa cerceteze asiduu domenii fascinante, ca fizica quantica sau matematica! Concluziile ajungeau in cel mai scurt timp in predica, in articole sau conferite, pentru care era atat de solicitat.

Intreaga viata inchinata slujirii lui Dumnezeu si mangaierii sufletelor necajite i-a adus supranumele de Avva. Casa ii era deschisa oricui, viata cu totul transparenta. Asceza – pe cat de dura, pe atat de discreta. Era cu adevarat un preot cu viata imbunatatita. Un traitor. Spunea: „Nimic nu ii lipseste Ortodoxiei, decat sa fie traita”.

Slujirea Sfintei Liturghii o facea din tot sufletul. Duminica dimineata Biserica Sf. Silvestru era plina de credinciosi. Intra in biserica prin usa care duce direct in Sf. Altar si, fara sa-l vedem, simteam o inviorare, o briza duhovniceasca trecandu-ne prin suflete. Apoi un murmur – „A venit Parintele” – ii trada prezenta. O bucurie sfanta se revarsa peste popor in timpul slujbei, incat nu simteai cum trecea timpul.

Slujirea lui Dumnezeu la o asemenea inaltime duhovniceasca nu era usoara. Ispitele loveau iute, naprasnic, dar faptul ca le primea fara cartire aducea din partea Mantuitorului Iisus Hristos si a Preacuratei Sale Maici bucurie duhovniceasca si har peste har. Acest lucru il simteam cu totii si marturisesc ca acesta era motivul pentru care atata popor nu se mai deslipea de dansul, nici la ore tarzii.

„Dumnezeu n-a cautat la putinatatea noastra si ni l-a daruit la vreme de cumpana, ca sa strabatem, agatati de sutana lui de lumina, prin bezna de iad a comunismului” (R. Codrescu, in Ziua, 21 nov. 1998).

 Cand aparea pe solee, in fata usilor imparatesti, pentru binecuvantare, se facea o liniste cereasca. Rugaciunile pe care le rostea erau vii. Toata suflarea din biserica astepta predica. Avva Galeriu vorbea domol la inceput. Cu cat inainta in Adevar, cuvintele deveneau incandescente, frazele adevarate raze de lumina, care ridicau sufletele la simtirea lui Dumnezeu.

„Parintele Galeriu, cand vorbeste, te conecteaza la Dumnezeu” (P. Tutea, cit. in Ziua, 21 nov. 1998).

Toate sufletele din biserica erau transportate. Calatoream la inceputurile creatiei, intelegeam dragostea lui Dumnezeu pentru intreaga faptura si se trezea in sufletele noastre dorul dupa Cel Caruia Ii spunem atat de des Tata.

Vreme de o ora ne purta pe aripile harului. Imi amintesc ca a fost invitat de P. F. Parinte Patriarh Teoctist sa slujeasca si sa predice la catedrala patriarhala. Era de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, inainte de ’89. Dupa predica, Prea Fericirea Sa l-a imbratisat si i-a zis: „Cu adevarat esti daruit de Maica Domnului!”.

Predica lui Avva Galeriu avea o structura dogmatica, stralucit  impletita cu elemente – cum obisnuia sa spuna – din viul vietii. Poate nu intelegeam predica in toata profunzimea ei, dar o bucurie nespusa ne cuprindea si un dor dupa o viata cat mai curata. Am incercat sa notez cateva idei din timpul unei predici a lui Avva Galeriu, dar in final am observat ca tot ceea ce am notat era o mazgalitura. Modul de a predica era cu totul descurajant pentru cei ce doreau sa noteze, dar mangaietor pentru cei care aveau cu ce sa inregistreze. Am inteles cu aceasta ocazie complicata conexiune a ideilor aduse in lumina, dupa o structura cu totul aparte.

”Retorica circulara este un mod de a organiza, de a structura un discurs, in cazul nostru o predica. Pentru a-i permite ascultatorului sa asimileze mai bine discursul, oratorul nu ezita sa  faca bucle inapoi, iar uneori sa revina asupra a ceea ce a spus cu mult inainte, pentru a reimprospata acele cuvinte in mintea ascultatorilor. Predica Parintelui Galeriu, in ansamblul ei, se incadreaza in acest tip de retorica” (I. Toader, Metode noi in practica omiletica, p. 118).

 Avva Galeriu era un erudit, dar universul de cunostinte teoretice era cuprins intr-o mare de traire duhovniceasca, care ajungea la incandescenta imediat ce se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului, urmand apoi sa predice.

“Parintele Galeriu este un predicator de exceptie, recunoscut ca atare nu numai de enoriasi, intre care se numara si intelectuali de marca ai Bucurestiului, ci si de studentii care l-au avut profesor. Un predicator harismatic” (V. Gordon, in Vestitorul Ortodoxiei, 1 dec. 1998, p. 5).

Cand se termina predica si venea in Sf. Altar, il asteptam cu un prosop, pentru ca, de era vara sau iarna, atata foc dumnezeiesc punea in predica, incat fruntea ii era incarcata de broboane grele de sudoare. Adesea spunea: “Pana mintea nu ia foc, nu poate gandi la Dumnezeu; pana ochiul nu ia foc, nu-L poate vedea pe Dumnezeu; pana limba nu ia foc, nu poate vorbi despre Dumnezeu”.

Gabriel LICAROIU

profesor de Religie

AVVA GALERIU ASTAZI:

ORTODOXIA SI SUFLETUL ROMANESC

Luna trecuta s-au implinit 4 ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Galeriu (21 nov. 1918 – 10 aug. 2003), iar luna aceasta se implinesc 100 de ani de la ridicarea Bisericii „Sf. Silvestru” din Bucuresti, unde Parintele Galeriu a slujit in ultimele trei decenii de viata. Semnalam aparitia cu acest prilej, sub egida Editurii Harisma, a unei noi brosuri din seria omagiala „Parintele Galeriu – Astazi”: Ortodoxia si sufletul romanesc (in ingrijirea lui Razvan Codrescu). Reproducem aici nota asupra editiei semnata de ingrijitorul textului.

Omagiul anual al Parintelui Galeriu (stramutat la cele vesnice in ziua de 10 august 2003, dar inca atat de viu in sufletele celor care l-au cunoscut) reuneste in acest an paginile sale – in cea mai mare parte inedite – despre raportul dintre Ortodoxie si sufletul romanesc.

Amplul sau excurs marturisitor, structurat in doua parti (I. Ortodoxia; II. Sufletul romanesc), face parte din ultimele sale scrieri, ce n-au mai ajuns, din nefericire, sa fie incheiate si slefuite. Interesul lor nu este insa mai mic, pentru ca ele contin, chiar si in acest stadiu al redactarii, reperele esentiale ale problematicii abordate (atat teologice, cat si istorice), iar pe deasupra au si un caracter testamentar, de sinteza ultima a unei mari constiinte ortodoxe si nationale care a gandit profund si a trait fervent aceste adevaruri de credinta, de-a lungul unei vieti de slujire exemplara a Cuvantului.

Capitolul “Ortodoxia” este o sinteza despre dreapta credinta si despre implicatiile ei “in viul vietii” (cum ii placea Parintelui sa spuna), solid fundamentata biblic si patristic si straluminata mai ales de teologia palamita, care l-a preocupat precumpanitor in ultimii ani de viata (paginile de aici sunt redactate cam deodata cu ampla introducere pe care a facut-o primului volum de omilii palamite editat la Anastasia: “Sfantul Grigorie Palama si Traditia rasariteana”).

Capitolul “Sufletul romanesc” se intemeiaza atat pe marturiile antice, patristice si folclorice, cat si pe demersurile analitice anterioare ale unor carturari moderni (fie laici, fie bisericesti) de talia unor Simion Mehedinti, Nicolae Iorga, Vasile Parvan, Dumitru Staniloae sau I. G. Coman, pana la Mircea Eliade si Constantin Noica (ideea centrala fiind aceea a bunei intalniri dintre spiritualitatea crestin-ortodoxa si cea geto-daca).

Parintele nu spune aici lucruri neaparat noi, dar pune pe ceea ce transmite pecetea inconfundabila a harului sau, provocand paideic cititorul la asumarea si aprofundarea fiecarei probleme pe cont propriu, la retrairea Traditiei in lamura ei si, mai presus de toate, in actualitatea ei eterna.

Am adaugat studiului de baza, “Ortodoxia si sufletul romanesc”, pastrat in arhiva familiei, un text semnificativ din aceeasi perioada tarzie, rezultat dintr-un interviu tematic privitor la raportul dintre Ortodoxie si natiune, ca si la legitimitatea titlului de “Biserica nationala” atribuit Bisericii Ortodoxe (pentru unele detalii, a se vedea nota de subsol de la inceputul textului respectiv, intitulat editorial “Ortodoxie si natiune. O marturie testamentara a Parintelui Galeriu”).

Am pastrat sistemul de sublinieri, majusculari si trimiteri al autorului. Notele sale de subsol – destul de numeroase – sunt cele la care trimiterile se fac cu cifre arabe. Celelalte, marcate cu asterisc, sunt editoriale (ca si tot ce figureaza intre paranteze drepte). Se intelege ca am indreptat tacit cele cateva “scapari” de redactare sau culegere. Trimiterile scripturistice le-am unificat in sensul ca am renuntat la abrevieri (care erau in original prea variabile).

Ramane de sperat ca marturiile acestea sa rodeasca in sufletele cititorilor (si mai ales ale celor tineri), intregind nu doar imaginea postuma a personalitatii si operei Parintelui, ci propria noastra pozitionare spirituala si identitara, intr-o vreme in care ispitele “uitarii” nu-s nici mici, nici putine...

Razvan CODRESCU