FEMEI IN ASCENDENTA LUI IISUS HRISTOS

Puncte cardinale ale unei genealogii dumnezeiesti

(Urmare din numarul trecut)

A treia femeie este Rut. Cartea ei a fost inital cuprinsa in cea a Judecatorilor, fiind o istorie din vremea aceea. O vreme de frecvent desfriu idolatru, pe care judecatorii, trimisi providentiali, il intrerupeau pasager. Intr-o ciclicitate vicioasa, prin idolatrie, poporul ales se departa de Domnul si, indepartindu-se, cadea intr-o stare chinuitoare, inclusiv in coordonate istorice, din care era scos vremelnic de judecatori, a caror vrednicie intemeia un soi de aristocratie neereditara. Starea de bine istoric si material ii impingea din nou pe israeliti, ca pe orice om care nu isi lucreaza tarina duhovniciei, pe orbita aberatiei idolatre.

Cititorul Vechiului Testament se lasa adesea prea usor atras in a socoti incapatinata si obsesiv repetata revenire a vechilor israeliti la propria varsatura idolatra. Omul contemporan trebuie sa le vada insa pe ale sale, caci, desi fara aerul ca s-ar inchina siesi cu religiozitate, este totusi in mod evident si el idolatru, de sine idolatru, iar matricea cultului, in ale trupului ori in ale spiritului, variaza in functie de aplecarile fiecarui individ. In societatile in care comunismul institutionalizat a disparut, se vede destul de limpede cum fideismul nereligios – care era acea compozita conceptie dominanta, initial darwinist-marxista – a fost scurtcircuitat de aggiornarea sistemului politic, dar a continuat sa reprezinte culcusul cel mai comod al existentelor majoritare. Omul liber l-a acceptat sa-i regleze pe mai departe autonomia egocentrica, de acum satisfacuta (am zice, folosindu-ne de vorbele omului liber, si constiinta distrata [1]) consumist si superstitios, iar in cele mai selecte cazuri, stiintific argumentata. Acest fideism nereligios contemporan, forjat in comunism ori dospit in capitalism, este vehiculul vazut al pendularilor omului modern intre inchinarea la Dumnezeu si inchinarea la sine, pendulari infricosator de inegale si care ar trebui sa il determine sa ii priveasca mai cu mila pe vechii idolatri.

Rut este un personaj care constrasteaza cutremurator cu decorul mizeriei israelite curente din epoca judecatorilor. Daca virtutea strainei Rahab este credinta, virtutea strainei Rut este dragostea. Din iubire, ramine alaturi de soacra [2] sa israelita, Noemina, si la greu, dupa ce legatura aliantei lor de rudenie disparuse prin moartea sotului ei si dupa ce capatase dezlegarea pentru a se recasatori. Rut nu e blocata linga soacra ei dintr-o proasta inertie sau din lipsa alternativei, caci, drept contraexemplu, Orfa, o cumnata in exact aceeasi situatie, se desprinde si ramine cu neamul ei moabitean. Rut, in ciuda sfaturilor Noeminei, o insoteste la israelitii intre care, smerita si prevenitoare, agoniseste mijloacele existentei amindurora culegind spice ramase in urma seceratorilor. In loc sa-si “refaca viata”, obtine ceva intre cersetorie si sclavaj asumat. Consistenta curatiei ei da o fericita turnura povestii, care, in cel mai elegant stil oriental, se termina cu luarea ei in casatorie de catre omologul iudaic al “cavalerului pe cal alb”, un om sensibil, moral, cu stare, atent la toate detaliile pe care legea le reclama in situatia ei.

Tradus, numele Rut insemneaza prietena. Rut este omul cu haina in care Hristos ne cheama pe toti sa ne imbracam [3]. In ea se cuprind legea si proorocii. In ea nu incap sentimentalisme zornaitoare, socoteli tainuite, disperare ori rigiditati psihice. Este un diamant atit de discret si de pur incit determina o intreaga ambianta de “cinste sufleteasca” si de “gingasie vecina cu sfintenia” [4]. Face proba peremptorie ca se poate si asa, sfintind locul unde se afla, si e o arvuna a legii noi, pe care se pare ca numai delicatetea feminitatii o putea vadi. In mod evident, si ea preinchipuie chemarea neamurilor la mintuire, si seamana si ea cu femeia cananeanca a carei credinta era insufletita de dragostea pentru fiica rau chinuita.

A patra femeie este Batseba, insa evanghelistul prefera sa o identifice ca femeia lui Urie. In economia evanghelica nu prevaleaza nici ca a fost sotia lui David, nici ca a fost mama lui Solomon, nici care a fost numele ei. Femeia lui Urie [5], ispititor de frumoasa, este un personaj acordat mai curind stilului coruptiei moderne si degenerescent sentimentale. Absolut intimplator, plimbindu-se pe acoperisul casei domnesti, intr-o noapte de nesomn, pentru grijile razboiului, David o zareste pe Batseba scaldindu-se. Desi afla ca este femeia unui luptator de-al sau plecat la batalie, David o aduce la sine si se culca cu ea, episodul trebuind sa satisfaca doar un capriciu regal. Femeia il vesteste pe David ca a ramas insarcinata, asa ca el il cheama pe Urie de la razboi sub pretextul ca voieste vesti si, dupa ce le capata, il trimite acasa cu indemnul clar de a se culca cu Betseba, intentionind, in mod evident, sa faca posibila mai tirziu aplicarea prezumtiei comune ca tatal copilului este sotul mamei. In timpul razboiului – si chiar dinainte de inceperea lui – israelitii se abtineau, conform legii, de la impreunare, iar Urie se arata, in ciuda “dezlegarii” regale, mai mult decit un om corect. El este un luptator fidel si onorabil, care nu admite sa pericliteze intarirea nevazuta, fie si culcindu-se cu nevasta-sa, in vreme ce camarazii sai se jertfesc in lupta. David insista. In aceasta situatie, Urie este antiteza perfect morala a imoralitatii davidiene: “Chivotul Domnului si Israel si Iuda sint in corturi; stapinul meu Ioab si robii domnului meu sint in tabara, iar eu sa ma duc la casa mea sa maninc, sa beau si sa ma culc cu femeia mea? Ma jur pe viata ta si pe viata sufletului tau ca nu voi face aceasta!”. Replica i-a inchis gura lui David, dar nu i-a luminat sufletul. El il ucide miseleste pe Urie, poruncind sa fie lasat fara sprijin in vremea atacului.

Batseba, aflind, l-a plins pe Urie, dar, trecind vremea intristarii, a fost consolata de David, care a facut-o femeia sa. Rodul nelegiuirii a fost un fiu care a murit in pruncie. Betseba i-a mai nascut apoi un fiu, iar acesta a fost insusi Solomon [6].

Dar Solomon a fost zamislit numai dupa ce David, mustrat verde-n fata de proorocul Natan, se va fi cait. Talantul lui David intru smerenie, intelegere si cainta l-a scos atunci din gheara mortii, caci, altminteri, pentru pacatul sau, Domnul urma sa-l ucida [7]. Exista o traditie care da Psalmul 50 drept cintarea caintei pentru acest pacat, care ii va fi adus aminte lui David de multe altele.

Batseba si David sint un cuplu oarecum asemanator cu Tamar si Iuda. Pina la un punct cadavre, devin, prin pronie, izvor de miere. In cazul acesta, piesa principala este regele David, care, intr-o superioritate neta fata de Iuda, se caieste si se curata, izbutind ca, din pricina de poticnire Batsebei, sa i se faca sprijin si temei de expiere. Dintre cele patru femei, Batseba pare sa aiba numai defecte: ispititoare, adultera, complice la uciderea sotului, straina de neam. Si totusi, prin David, ei i se pune lege si i se da rodnicie imparateasca.

Unii au presupus ca si Tamar ar fi fost straina, o arameiana. Dar chiar israelita sa fi fost, de lege tot straina era. Istoriile acestor femei, straine de neam ori de lege, arata ca Dumnezeu nu numai ca poate sa ridice din pietre fii ai lui Avraam [8], ci ca i-a si ridicat dintotdeauna. Pe unii pentru rivna si iubirea mamelor, pe altii pentru ale tatilor, iar pe altii dintr-o iconomie cel putin pilduitoare, asemanatoare, poate, si episodului judecatorului Ghedeon [9], caruia Domnul Dumnezeu ii interzice sa declanseze atacul asupra madianitilor altminteri decit cu o armata atit de mica incit sa fie de neignorat interventia Sa si sa se zadarniceasca tentatia asumarii meritelor de catre oameni.

Perfect patriarhala si scutita de corectitudinile politicesti actuale, lumea iudaica facea loc chiar si femeii-proorocita, ori femeii-judecator, iar camasa formalismului plesnea anticipativ neputincioasa la atingerea duhovniciei, indiferent de exponent. Sf. Ap. si Ev. Matei, aproape clasicist in atasamentul lui fata de stil si rinduiala, cit si foarte atent la sensibilitatile israelite, nu vrea sa calce legea veche, dar nici sa nu o implineasca pe cea noua. Ii arata lumii vechi ca in ea se afla noutatea si o avertizeaza pe cea noua ca o paste reaua invechire. Se slujeste de simetrii si asimetrii, nu neaparat ca sa argumenteze, ci ca sa marturiseasca, nu pentru a face literatura, ci pentru a insufla, dupa cum a fost insuflat. La inceputul Evangheliei, aceste patru femei, ascendenti trupesti, marturisesc nasterea lui Mesia, in timp ce la sfirsitul Evangheliei (28, 1-11) altele doua, Maria Magdalena si “cealalta Marie”, descendenti duhovnicesti, marturisesc Invierea lui Hristos.

Nu, fara acestea patru genealogia lui Hristos nu ar fi fost intreaga in economia Evangheliei dupa Matei. Pentru ca femeia este de la bun inceput si este pina la bun sfirsit.

Si apoi, inima unora dintre noi nu ar mai fi putut nadajdui ca, desi mai lipsiti de credinta decit Rahab desfrinata, nici pe departe in stare de iubirea si bunatatea lui Rut pentru soacra ei, am putea capata mintuirea fie si numai pentru ingaduinta bunatatii dumnezeiesti ce a dat darul Tamarei si iertarea Batsebei.

Lucian D. POPESCU

Note:

[1] Distractia este cea mai raspindita perversitate actuala, a distrage capatind ilicit sensul lui a satisface, a bucura, a relaxa.

2 Situatia desfide intelepciunea de proverb a romanului: “Soacra, soacra, poama acra...”.

3Ioan 15, 13-15.

4 Biblia sau Sfinta Scriptura, editia jubiliara a Sfintului Sinod, EIBMBOR, Buc., 2001, p. 301.

5 II Regi 11-12.

6 II Regi 12, 24.

7 II Regi 12, 13.

8 Matei 3, 9.

9Jud. 7, 2-6.