CE NU SE SPUNE DESPRE RAZBOIUL GEORGIAN

            Comentariile occidentale pe seama crizei georgiene, iar aici e vorba chiar de cele mai favorabile Georgiei, omit citeva chestiuni fara de care judecata nu poate fi completa.

            Desi se stie foarte bine, se ignora imprejurarea ca Georgia a fost provocata inca de la sfirsitul lui iunie, cind focuri de arma din ce in ce mai putin razlete au lovit trupele georgiene care se aflau pentru mentinerea pacii intr-o anumita parte a Osetiei, provincie pina atunci necontestat georgiana. Trupele georgiene nu ripostau, ci se retrageau, revenind imediat pe pozitii si cerind trupelor ruse sa inceteze aceste atacuri sau, in cazul in care nu le apartin, sa ia masuri pentru stoparea lor, intrucit erau initiate din zona controlata de rusi. Trupele ruse raspundeau constant ca trupele geogiene sint cele care declanseaza atacuri asupra lor insele, pentru a crea o imagine defavorabila rusilor!

            In aproximativ doua luni, violentele impotriva georgienilor au fost escaladate si extinse si asupra populatiei civile, ajungindu-se ca pe strazi, in fiecare noapte, sa fie ucisi, cu focuri de arma, in jur de 2 civili.

            In aceste conditii, in care trupele ruse se transformasera in trupe de mentinere a terorii, iar nu a pacii, trupele georgiene au incercat preluarea controlului pentru restabilirea pacii in Osetia, care e parte integranta a Georgiei si cu populatie majoritar georgiana.

            Este greu de crezut ca Mihail Saakasvili a dat acest ordin fara incuviintarea marelui licurici care l-a propulsat pe el, fostul comsomolist cu studii de Drept la Kiev (adica nu in Tbilisiul natal) si nepot de general KGB, in fotoliul prezidential al unei Georgii care fierbe de rusofobie de vreo 200 de ani. Si e imposibil ca marele protector sa nu fi avut acces la informatiile satelitilor sai care ii transmit, 24 ore din 24, tot ce misca in materie de pregatire de razboi. Trupele ruse si tehnica de lupta, care demult nu mai avusesera parte de un antrenament de-adevaratelea, fusesera masate in apropiere in numar exorbitant si pindeau prima reactie a georgienilor.

            A existat o vcitorie de inceput a trupelor speciale georgiene, care au anihilat o formatie de 80 de luptatori rusi de elita din fortele speciale, comandatul armatei ruse din Osetia a fost ranit, vreo 20 de avioane ruse au fost doborite, dar grosul efectivelor ruse era atit de aproape incit toate acestea au fost inutile.

            Astazi Georgia e ocupata in proportie de 50% de Rusia, pentru ca pe linga Abhazia si Osetia, trupele ruse stationeaza in continuare pe mari teritorii, in special in zona dintre Tbilisi si Marea Neagra.

            Privita de la departare, ori chiar dintr-o perspectiva precum cea a lui Sevardnadze, miscarea lui Saakasvili pare o nebunie. Dar Misa nu-i asa de temerar incit sa-i placa “nebuniile”. El a avut ocazia sa rezolve chestiunea osetina imediat dupa solutionarea crizei din Adjaria, in 2004, insa i-a impiedicat pe generalii georgieni sa actioneze in acel moment. Cu toate cartile pe masa, miscarea lui Saakasvili nu e decit cea care a declansat capcana implacabila si obscura care inconjurase deja Georgia.

            Toate acestea s-au intimplat dupa ce, in ciuda dorintei americanilor, intilnirea NATO de la Bucuresti nu adusese Georgiei nimic, pentru ca lungul brat al Rusiei celei cu multe resurse determinase Germania sa se opuna.

            Acum inamicii nu mai sint Rusia si Georgia, ci Rusia, care sta cu tancul pe grumazul Georgiei, si Statele Unite, care incearca sa o resusciteze umanitar, dar pertracteaza, de fapt, intr-un registru diplomatic sui generis, o reasezare geo-strategica. Martorul timorat al miriielilor e Uniunea Europeana, care nu se indura sa latre la cel de la care ii vine un profit bunicel. Nu se face sa strici aranjamentele gazoase pentru o tira de dreptate si onoare a 4,5 milioane de georgieni! In toate acestea, singurul joc nedezlegat inca este cel al presedintelui Frantei, care, dupa mandat, ar mai putea lucra fie la Washington, fie la Moscova, dar in nici un caz la Paris...

             Probabil ca cineva isi face planul ca Georgia va intra in NATO renuntind la o treime din teritoriu, adica la Abhazia si la Osetia, si va asigura pentru altii cite o importanta parte a litoralului Marii Negre. Dar nu se stie daca georgienii vor achiesa la asa ceva. Caucazienii astia au functionat, cel putin pina acum, dupa alte reguli...

Deocamdata, faptul ca noii inamici, marii inamici, sint din nou fata in fata, e profitabil amindurora. Unul se afirma, altul se confirma. Fiecare ii legitimeaza celuilalt existenta, cit si actiunile arbitrare si arbitrale asupra lumii. Va fi surprinzator daca in scurt timp Iranul nu va fi atacat. Pe de alta parte insa, Rusia nu isi va mai putea umfla muschii decit spre Ingusetia, ca tot e ea cea mai mica dintre formatiunile sale statale “independente”...

Nikolai Berdiaev explica usurinta cu care rusii au primit comunismul sovietic si prin aceea ca rusul nu a avut niciodata sentimentul si ideea de proprietate in sensul dreptului roman. Mujicul nu a avut niciodata nimic care sa fie intr-adevar al lui. Probabil ca in cam acelasi fel s-ar putea discuta si despre sentimentul si ideea de independenta. Numai ca ar fi nedrept sa fie pusa chestiunea aceasta in circa rusilor, pentru ca nu rusii sint cei care determina evolutia Rusiei de astazi, ci, ca si prin alte parti, niste fiinte ciudate, diforme sufleteste si fara radacini, iesite din creuzetul inca fumegind al iadului comunist. Si, la urma urmei, ce conteaza daca stii exact ce va sa zica independenta si suveranitatea, cum sustine celalalt preopinent ca stie, daca astea tot nu fac, la o adica, doi centi?!

Marcel LUCIAN

Nota bene: In numarul viitor vom publica o ampla prezentare ilustrata a lumii georgiene, realizata de fidelul nostru colaborator Lucian D. Popescu, care a efectuat in aceasta vara, impreuna cu redactorul Marcel Petrisor, o calatorie de 10 zile in Georgia, chiar in pragul izbucnirii razboiului. (Redactia)