RAZVAN CODRESCU
INTRE DOUA IUBIRI
SONETE SI FALSE SONETE
TAINA IUBIRII
De Dumnezeu intinsa fapturii ca o nada,
frumoasa e iubirea cind o traiesti in toi,
dar inca mai frumoasa-i uitindu-te-napoi,
cind ochiul mintii poate mai in adinc sa vada.
Iubirea este rugul nemistuit din noi,
e fiat-ul mai tare ca orisice tagada,
e pocainta firii ca s-a lasat sa cada,
e-ndreptatirea noastra in ziua de apoi.
Sa mori traind iubirii e taina cea mai mare,
sa inviezi iubirii e darul cel mai pur,
si crucea insasi este iubire rabdatoare,
cu bratele intinse spre toate dimprejur.
Caci de n-ar fi iubirea, in cer si pe pamint,
nici Dumnezeu, nici omul n-ar mai avea Cuvint.
INTRE DOUA IUBIRI
Intre doua iubiri m-am ranit de cind sint
si cu doua iubiri voi intra in mormint.
Cind una apune, cind alta rasare,
nu stiu care este din ele mai mare...
Iubirea de-ar fi de istov numai una,
i-as purta – pe pamint sau in ceruri – cununa,
dar loc nu-i de pace si nici de-mplinire
cind tulburi iubirea cu alta iubire...
Povara mi-s duhul si carnea pe rind,
ca viata-s de aspru, ca visul de blind;
de mine ma spal ca de-o veche prihana,
dar tot mai ramine puroiul in rana,
si-ntre doua iubiri ce-osebit se masoara
crucea mi-e grea ca o piatra de moara...
ALIENA
Nu-i adevar, nici bine, doar frumos
in disperata trupului iubire,
de-aceea-atirna totul de-o privire
si sufletul ne doare pin’ la os.
Tacerea mea nicicind n-o sa te mire,
caci n-ai avea din vorbe vreun folos,
ci pe decindea coapselor in jos
e mina decit gindul mai subtire…
Ce cauti tu acum si-aici cu mine?!
Frumoasa esti, dar nu te stiu defel,
chiar daca troica ta turnata-mi vine.
Serpeste sui spre parul tau rebel
si te masor cu limba despicata –
dar n-am sa-ti dau de capat niciodata…
HOMO VIATOR
In noi virtutea capat nu-i, ci cale,
pe care merge omul pe cit poate,
mereu atit de mic intr-ale sale,
dar rinduit mai mare peste toate.
Masura-avind dintii in Dumnezeu,
sfintirea lui atitea trepte suie,
si de-ar sui intruna si mereu,
va fi mai mult, dar nu va fi ce nu e.
A pus in noi destul sa poata cere
cel ce ne face slavei lui partasi,
dar intre noi si el mai e o vrere,
ce ne rivneste silnici si trufasi,
stiind ca slobozi sintem, dupa fire,
sa nu iubim c-o singura iubire...
CREZUI
Crezui cindva dreptatii si-astazi stiu
ca doar in cer dreptatea-i fara pata,
si-n strimbatate de-am cazut o data,
puieste moartea-n tot ce este viu.
Crezui iubirii si-nteleg tirziu
ca doar pe cruce-ntreaga se arata,
ca nu-i iubire daca-asteapta plata,
cum nu-i plinire daca nu-i pustiu.
Crezui credintei si pricep prea bine,
cind da amurgul iama peste noi
si vraf ne stau pacatele-napoi,
ca n-are pret nici o credinta-n sine:
cum fara-arcus zadarnic e vioara,
ce-i bun in noi cu fapta se masoara.
LA JUDECATA
Credinta dreapta pret de singe are
si n-am s-o pun in cumpeni de eres,
dar stiu ca decit ea e mult mai mare
iubirea care-si da la fapte ghes.
La Sfinta Judecata viitoare,
nu ce-am crezut, nici cite-am inteles
ne-ntreaba Dumnezeu pe fiecare,
ci cit facuram binele de des.
Iar de-am gresit c-o iota sau cu doua,
dar am trait iubirea cu prisos,
de-a dreapta lui, in haina nuntii noua,
ne pune cel ce-i mai intii milos,
si unde-am fost c-un gind sarac de vina,
ne spala-n veci lumina lui cea lina.
POJAR
Mai mare-mi fu iubirea decit mine
si am jertfit inaltei ei splendori
atita suflet si de-atitea ori
ca nu mai stiu ce taina viu ma tine.
Nici n-am habar acum, cind noaptea vine,
de-om mai ajunge teferi pina-n zori,
nici de-s aievea ochii visatori
ce ard in para flacarii divine.
O, rug aprins in slava carnii mele,
nici rani nu simt, nici spaime nu ma fura,
ci pin’ la capat rivna mea te-ndura,
sperind pacatul cel dintii sa-l spele,
ca intr-o zi, mai plina si mai pura,
credinta mea sa nu ma mai insele!
NOI, CEILALTI...
O lume ducem fiecare-n noi,
de amintiri si visuri rivnitoare,
si ea ne-o fi, in ceasul de apoi,
mai mult decit ne este lumea mare.
In lume esti ce poti, iar nu ce vrei,
dar porti in tine-o alta izvodire,
si daca viata n-are-n ea temei,
e poate moartea buna ei menire.
Caci Dumnezeu ne-o da in vesnicie
sa fim ce-am vrut mai mult decit ce-am fost,
ca unul ce ne stie pe de rost
si l-a facut pe om suflare vie,
sa poata fi, cu trup si duh deodata,
nu vis frumos, ci slava-adevarata.
INTERSTITIU
Fapturii tale poate i-oi da de cap cindva,
dar azi pecetluita imi starui dinainte
si fiecare fibra din carnea ta ma minte,
si fiecare vorba inseamna altceva.
Ce gind ascuns te face sa mi te dai cuminte?
Ce vraja ma aduce mereu in mreaja ta?
Iubirea niciodata nu amageste-asa,
iar disperarea n-are atit fior fierbinte...
Te tin uimit in poala si mina-mi fuge lina
in jos si-n sus pe trupul zadarnic iscodit,
cu cit mai necuminte, cu-atita mai straina,
adulmecind vedenii pierdute-n asfintit,
pe cind tacut dospeste, in noi si peste noi,
aluatul mortii care ne cere inapoi.
FIAT MIHI
Aceste fine miini de domnisoara,
ce-abia de stiu sa tina un condei,
cu unghii mici, vopsite-ntiia oara
in singeriul vajnicei femei,
se arcuiesc in aer diafane
si par sa fie miezul lumii viu,
dar nu-s decit preludiile vane
ale-ofilirii lor de mai tirziu...
Sint altele si-aceleasi, miriade,
si toate, vai, nu fac o Eva noua!
Dar daca dintre ele numai doua,
impreunate-n ruga cum se cade,
de-un fiat nou se-nvrednicesc, pe toate
le-nghite sfinta Evei plinatate.
SAVIRSIRE
Ce-am pus la cale tinar, ca mai ieri,
stau gata-acum, in toamna vietii mele,
cind toate-mi par de doua ori mai grele,
sa implinesc cu bietele-mi puteri.
Sint impacat sa vad ca nu-s chiar rele
si lasa loc tirziu de mingiieri...
O, vis superb, spre fapte noi te ceri,
dar nu mai am o viata pentru ele!
A doua sansa nu ne este data,
ci-avem, la cap, o singura masura,
oricit ne-ar fi rivnirea de bogata!
Nu-i rodul inceput, ci savirsire,
cit tot ce-i trup caderea o indura,
iar raiu-n noi e numai amintire...
MICIME
Fidelitatea-n noi e-aceea care
nobletii-i da intreaga ei masura
si-i Dumnezeul nostru bun si mare
ca infideli de mii de ani ne-ndura.
Caci infideli i-am fost dintru-nceput,
nesuferind a raiului gradina,
si infideli, cu Iuda, l-am vindut
pe treizeci de arginti si nici o vina.
Tot inadind tradare cu tradare,
lasam pamintul surd si cerul mut,
iar vreun fidel in cale de ne-apare,
sfirsim mereu sa-l vindem cu-n sarut.
Cu cit mai sus ai vrut sa ne ridici,
cu-atita-ti sintem, Doamne, de mai mici!
FLOAREA DARURILOR
Nu vezi ca geniul nu e musai sfint,
nici sfintul n-are geniul drept masura,
ca mintea minte si ca gindul fura,
ca-i duhul cind tacere, cind cuvint?
Nu vezi ca felurite daruri sint
si nu se-aduna toate-ntr-o faptura,
de cind ne-am rupt de firea noastra pura
si ne-am sapat in locul ei mormint?
Frinturi din ce am fost odinioara
(si vom mai fi la pirga lumii, poate),
avem talanti si haruri numarate,
iar Dumnezeu cu ele ne masoara,
si nu ne cere-n veci ce nu ne-a dat,
nici nu ne da ce n-am fi indurat.
SOROC AVEM
Destepti, frumosi, puternici sau bogati,
cu totii sintem doar pin’ la o vreme,
si nici macar nu stim citi ani ni-s dati,
sau moartea pe ce nume-o sa ne cheme.
Ne amagim c-o zi, c-un ceas, c-o clipa,
cu carnea tot mai vesteda mereu,
cu-a mintii sau cu-a inimii risipa,
ba chiar si cu nadejdea-n Dumnezeu.
Pamint si cer se fac in vise una,
dar ce-i aievea moare lin in noi,
si nu e drum sa duca inapoi,
nici vis destul sa umple vagauna...
Oricit am fi de plini sau goi de sine,
soroc avem si moartea snur ne vine.
MIRARE ULTIMA
„De fapte-am ostenit, dar si de vise,
rivnesc ceva ce-i mai presus de toate
si-n teasta mea incep s-aud cum bate
stelarul ceas al trecerii promise.
Poprit in vraistea mea singuratate,
cu porii simt ca cercul se inchise
si toti strigoii dragostei ucise
tircoale-mi dau, din fata si din spate.
Nu sint nici trist, dar nici sa rid nu-mi vine,
ma uit in jur si-mi pare totul van,
nici frica n-am, nici indrazneala-n mine...
Stiam demult c-asa va fi sa fie,
ghicisem si paingul din tavan...
dar nu credeam ca-i moartea-atit de vie!”.