DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI

IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU

PURGATORIUL

Cintul XV

Cintul de fata este unul dintre cele mai putin epice ale poemului. Ajunsi la scara de la capatul celui de-al doilea cerc (al invidiosilor), cei doi poeti o urca sub calauzire ingereasca si se trezesc in pragul cercului al treilea (al miniosilor), unde sint invaluiti de un fum inecacios. Dante alterneaza, de-a lungul intregului cint, descrierile cu dialogurile, versurile fiind pe alocuri destul de greoaie si de obscure. Ideea centrala, subliniata de Vergiliu si intarita prin vedeniile lui Dante, este ca adevaratul bine se imparte fara sa se divida si ca milostivirea este esentiala in iconomia mintuirii.

1  Cam cit pina-ntr-al treilea ceas strabate

din zori pe cer zglobia sfera care,

ca pruncu-n joaca lui, sa stea nu poate,

4 cam tot atit avea drumetul soare

spre seara sa mai faca-n calea sa:

toi noptii-aci si-acolo-abia-nserare.

7  Pe fata noastra razele-si varsa,

caci astfel ocolisem acel munte

incit spre-apus prinsesem a umbla,

10  cind iata ca simtii deplin pe frunte 

un foc de sus mai viu ca inainte,  

facind de-uimire chipu-mi sa se-ncrunte; 

13  drept care mina-mi inaltai cuminte

si streasina privirii mi-o facui,

sa pot asa mai bine lua aminte.

16  Cum afla-mpotrivire-n drumul lui

in apa sau oglinda-un licar care

nici sus, nici jos mai la distanta nu-i,

19  ci fata de caderea pietrei are,

cum experienta si-arta ne arata,

in doua parti aceeasi departare,

22  asa parea si-n fata mea sa bata

rasfrintul foc, incit imi intorsei

din raza lui privirea de indata.

25  „Aceasta oare, scump parinte, ce-i,

de vazul meu s-o-ndure n-are  spor

si catre noi pare-a grabi?”,  zisei.

28  „Nu te mira ca inca orbitor

cerescul neam ti se arata tie:

e-un sol spre inaltimi imbietor.

31  Aceste lucruri vremea o sa vie

nu chin, ci desfatare sa-ti ofere,

cit are-n simturi firea vrednicie”.

34  Ajunsi la cel ce-avea de sus putere,

cu glas voios ne-a zis: „Intrati aci!”,

pe-o scara ce mai mica zdroaba cere.

37  Urniti in sus, din urma cint razbi:

Beati misericordes!, si indata

si: „Bucuros tu, cel ce-nvingi, sa fii!”.

40  Doar eu si cel ce-mi fu precum un tata

suiam de-acum; si ma gindii mergind

sa trag folos din vorba-i inc-o data.

43 Intors spre el, il iscodii: „Ce gind

cel din Romagna avuse-n minte oare

vorbind de cel «pe semen dezbracind»”.

46  Iar el grai: „Pacatul cel mai mare

stiindu-si-l, pe om sa-l scape-ar vrea

de ispasirea lui chinuitoare.

49  Cum rivna voastra este de-a avea

din ce se-mparte intre multi si scade,

va-mpinge pizma la oftare grea.

52  Dar de-ati avea voi rivna cum se cade

spre-a sferei celei mai de sus iubire,

cu teama-n suflet nimeni n-ar mai sade;

55  caci de «al nostru» cu cit fac vorbire

mai multi in cer, cu-atit le prisoseste,

si-s plini cu toti de-a milei stralucire”.

58  „Satul, mai tare foamea ma-mboldeste”,

zisei, „decit de-as fi tacut din gura,

iar indoiala-n mintea mea tot creste.

61 Cum oare-un bun ce impartire-ndura

ii poate pe mai multi imbogati

decit le-ar fi la mai putini masura?”. 

64  Si catre mine el: „Cum mintea-ti tii

spre cele pamintesti, tu din lumina

tot numai bezne-ajungi a dibui.

67  Infinitatea ce-i  de taina plina

a binelui de sus, ca raza-n stea,

zoreste catre dragoste sa vina.

70  Atit se da pe cit ardoarea-l vrea;

iar de sporeste mila iubitoare,  

si harul prisoseste peste ea.

73  Cu cit mai multi iubesc in cer, mai tare

iubirea creste si-n oglinda ei   

se vad mai bine toti si fiecare.

76 Iar daca sat din vorba mea nu iei,

pe Beatrice ai s-o vezi, ce poate

sa-ti dea raspuns deplin la  tot ce vrei.

79  Pe linga doua, cata-acum de toate

cinci ranile din frunte a scapa,

ce doar cu plins se lasa vindecate”.

82  Sa-i spun voiam: „Ma-ncred in vorba ta”,  

cind ma vazui pe cel’lalt briu urcat,

incit tacui, in jur spre-a ma uita.

85 Si deodata, de-un extaz furat,

avui vedenia unui templu-n care

mai multa lume s-ar fi adunat;

88  iar o femeie zise, la intrare,

cu dulce chip de mama: „Fiul meu,

de ce-ai cu noi asemenea purtare?

91  Iata, mihniti, si tatal tau, si eu

te cautam”. Si cum tacu, pe data

pieri cum pier nalucile mereu.

94  Dar alta se ivi, pe-obraz brazdata

de stropii ce durerea-i isca-anume

cind cineva o ciuda mare-arata:

97  „De-i esti stapin cetatii-al carei nume

fu disputat de Zei si care-aduse

toata stiinta raspindita-n lume,

100  O, Pisistrat, pe cel ce mina-si puse

pe-a noastra fiica, fa-l sa-ndure chin!”.

Si imi paru ca-l auzii cum spuse

103  pe bunul domn, cu chipul lui blajin:

„Cu cei ce ne urasc ce-om face oare,

de-i osindim pe cei ce dragi ne tin?”.

106 Vazui apoi, aprinsa de turbare,

o gloata ce pe-un tinar lapida,

urlind: „Asa, asa, sa se omoare!”.

109  Si il vedeam pe el cum se pleca,

chircit sub crunta mortii lui urgie,

dar inspre cer tintea privirea sa,    

112  rugind pe Domnul, din tumult, sa fie

cu cei ce-l prigoneau indurator,

si-avind pe chip icoana milei vie.

115  Cind sufletu-mi se-ntoarse scrutator

spre cele ce-s aievea in afara,

chitii ca nu-i nici falsu-nselator.

118 Stapinul meu imi zise bunaoara, 

ca smuls din somn parindu-i la vedere:

„Ce ai de-ti este umbletul povara,

121 de-o leghe si mai mult fara putere,

cu ochi cetosi si pas impleticit, 

ca unul beat sau ce spre somn se cere?”.

124  „O, scump parinte-al meu, eu deslusit, 

de stai s-asculti”, zisei, „ti-oi spune tie  

ce-am fost vazut, de mersul mi-a smintit”.

127  Iar el: „Pe chip sa porti si masti o mie,

oricit de mic un gind ti-ar incolti,

ascuns sa stii ca nu-mi ramine mie.

130  Tot ce-ai vazut a fost spre-a indulci

inima ta catre-ale pacii ape,

ce izvorasc din vina de vecii.

133 N-am intrebat «Ce ai» cum indeaproape

privind vreunu-n trup fara suflare,

ce vede pare mai curind sa-i scape,

136 ci-am intrebat spre-a te-ntari-n umblare:

asa sa-i misti pe lenesi se cuvine,

spre-a se trezi spre vrednica lucrare”.

139  Prin asfintit zoream noi pasu-a-l tine,

pe cit putea privirea sa razbata

prin scinteierea-acelor raze line.

142 Si iata ca o ceata-ntunecata

incet-incet porni sa ni se-arate;

n-aveam cum ne feri de ea si-ndata

145 suflu si vaz ne-au fost de-a valma luate.