EXAMENUL DE BACALAUREAT

INTRE NEPASARE, IGNORANTA SI REA-INTENTIE

Printre alte nelegiuiri, comunistii, pentru a asigura instalarea sinistrului lor regim, au fost preocupati intens si de distrugerea sistematica a elitelor fiecarei categorii sociale sau profesionale. Evident, intelectualii, socotiti dusmani de prim rang, au avut de suportat samavolnicii si persecutii inimaginabile. Cei autentici, deja formati, au fost decimati la Canal ori in cumplite inchisori, iar cei scapati au fost, tot programatic, marginalizati, urmariti, timorati, anihilati. Golul format a fost, desigur, umplut cu “inlocuitori”. Pentru ca sinistrul demers sa reuseasca, prima institutie vizata a fost Scoala. Dintr-un templu al inaltei culturi si spiritualitati, dintr-un sanctuar al valorilor autentice si al rezistentei intelectuale, Scoala a fost obligata sa devina un laborator al formarii “omului nou”. Rigoarea, exigenta, reala invatatura de carte au fost diluate treptat si inlocuite cu experimente penibile, in care bunul plac al activistilor de partid juca un rol determinant. Atata vreme cat in scoli au mai putut functiona si profesorii formati in perioada interbelica, instructia si educatia s-au apropiat – fie si fulgurant – de cotele atinse in acel superb interval de timp. Insa dupa iesirea lor din sistem, pseudovalorile, abdicarile de la norme si principii, experimentele vinovate si neinspirate, obtuzitatea inaltilor functionari cu responsabilitati in domeniul didactic, rudimentele copiate neghiob din invatamantul altor tari au dat lovituri grele scolii romanesti, compromitand-o, poate, iremediabil.

Dupa 1989, absenta oricarui acord asupra finalitatilor procesului instructiv-educativ, refuzul de a defini un corpus de obiective didactice pe care ar trebui sa le atingem ori un set de valori tutelare, toate acestea au mentinut institutia scolara intr-un inform inertial nefast, cu “virtuti” de franare, de falsificare sau chiar de blocare a tuturor activitatilor specifice. Pentru ca Scoala sa-si piarda aura si exigentele cunoscute odinioara, pentru ca ea sa poata fi penetrata ori condusa  de profesionisti indoielnici si sa poata fi absolvita de semidocti sau analfabeti, filtrele temute de care dispunea, recte examenele, i-au fost, treptat, compromise. Examenul de capacitate a fost mutilat si apoi desfiintat, concursul de admitere in licee a avut aceeasi soarta, iar bacalaureatul, dintr-un examen national-reper, de imens prestigiu, a ajuns o inscenare, o chestiune de sinistre aranjamente, difamante atat pentru candidati, cat si, in special, pentru profesorii examinatori.

Examenul este inca defectuos structurat. Numirea presedintilor, vicepresedintilor, alcatuirea comisiilor de evaluare se realizeaza dupa criterii discutabile, arbitrare, si au urmari grave asupra selectarii candidatilor aflati in examen, dar si pentru elevii care vor dori sa-l sustina in anii viitori. Inexistenta unei diferente clare intre un absolvent de liceu fara si cu bacalaureat intretine statu quo-ul vinovat, mentine confuzia si ii demotiveaza pe potentialii aspiranti la diploma.

Fara speranta ca voi fi ascultat, propun cateva masuri reparatorii care, luate cu hotarare si fara taieturi, ar redresa aceasta institutie batuta de toate vanturile. In primul rand, retelele care de zeci de ani falsifica tabla de valori a oricarui examen ori concurs trebuie demantelate fara ezitare, iar vinovatii – usor de depistat si prin reevaluarea atenta si corecta a tezelor din sesiunile trecute – pedepsiti exemplar. De ce nu s-a facut niciodata acest lucru elementar? De ce profesorii seriosi sunt ocoliti atunci cand sunt aranjate comisiile, iar tripoteurii se bucura de o constanta si rusinoasa trecere? Asa cum am mai spus-o si cu alte ocazii, presedintii comisiilor trebuie sa fie cel putin conferentiari si, pentru licee sau colegii de traditie, profesori universitari reputati, proveniti din universitati de stat si dispusi a-si face datoria cu strictete si corectitudine maxime. Un presedinte care nu asista in nici un fel probele orale si care trece prin salile de examen doar pentru a-si etala tinuta vestimentara, un presedinte care nu cunoaste perfect regulamentul bacalaureatului, care paraseste – sub pretexte ridicole – centrul de examen si care nu asteapta decat “atentii” si incasarea salariului de incadrare nu poate justifica inalta calitate cu care a fost investit. Mai sunt strict necesare impunerea unei asistente riguroase a tuturor probelor scrise si orale si precizarea – fara echivoc – a rolului vicepresedintilor. Apoi, “instructajele” facute la Inspectoratele Scolare pentru a se sugera “clementa” si “atentie” in notare nu fac decat sa bagatelizeze examenul, sa induca nepasare si sa conduca la promovarea lui cu note astronomice, invers proportionale cu nivelul real al candidatilor! Cum este posibil ca elevi care nu au depasit in liceu nota 6 (sase) sa treaca “bacul” cu o medie peste 9 (noua)? Sintezele, culegerile de texte si compendiile preferate din comoditate de elevi in vederea “pregatirii” examenului ar trebui interzise cu desavarsire, pentru ca anuleaza legatura cu operele originale sau cu acele lucrari stiintifice autentice, de care cei ce pretind o diploma au mare nevoie. Baremele de notare trebuie in asa fel concepute incat nota de promovare sa fie obtinuta cu dificultate, iar nu nota maxima. Ceea ce conteaza este promovarea sau ratarea examenului. Nota de trecere a fiecarei discipline ar trebui sa fie minimum 5 (cinci), fara rotunjire, nota acordata de ambii examinatori. Aceeasi nota 5 (cinci) trebuie sa asigure si promovarea generala, intrucat orice examen alcatuit din mai multe probe se ia cu nota de trecere a fiecareia. Nota  6 (sase) – ca medie minima de reusita – ar putea fi mentinuta numai daca ea devine obligatorie pentru promovarea fiecarei discipline din bacalaureat. Este stupid sa fii declarat ADMIS la toate probele si RESPINS in final! Aceste grave insuficiente deja semnalate, alaturi de altele, nu fac decat sa impiedice o corecta ierarhizare a candidatilor, sa promoveze impostura, sa deprime elementele bine pregatite (notate, de multe ori, mult mai slab decat veleitarii) si sa compromita institutia examenului, dar si Scoala.

Observatiile de mai sus sugereaza si alte interventii care s-ar impune pentru inlaturarea unor atat de preocupante neajunsuri. In aceasta ordine de idei, ne permitem   a recomanda un bacalaureat axat pe ceea ce este tipic fiecarui profil – real sau umanist – din liceele si colegiile teoretice. Este vorba despre un examen serios care, daca nu va fi compromis, va depasi sub orice raport examenele similare de aiurea si va scoate elevii din discoteci, baruri  sau lupanare, readucandu-i la masa de lucru si in scoli. Mai trebuie spus ca pentru celelalte tipuri de licee (industriale, agricole etc.) examenul de absolvire ar fi bine sa nu se mai numeasca bacalaureat si sa respecte specificul acelor scoli. Revenind la liceele teoretice, pentru profilul UMANIST ne-am gandit la urmatoarele obiecte de examen: limba si literatura romana, latina, prima limba straina – scris si oral –, a doua limba straina, istorie, filosofie, geografie, literatura universala sau psihologie (la alegere) – oral. La REAL: limba si literatura romana, matematica, fizica – scris si oral –, prima limba straina, chimie, biologie, economie, logica sau informatica (la alegere) – oral. Probele scrise, eliminatorii, trebuie sa preceada oralul. Tezele se pot sustine in trei zile succesiv, iar examinarea orala se poate organiza in patru sau opt zile (una sau doua probe pe zi). Sugeram renuntarea totala la publicarea variantelor rezolvate si mentinerea in programa de bac a INTREGII materii studiate in liceu, la toate obiectele de examen. Candidatii nu trebuie “sa invete subiecte”, ci sa invete pur si simplu, iar daca vor invata, vor rezolva orice subiect, vor intelege altfel lumea si se vor plasa altfel in ea. Comisiile, desemnate cu maxima responsabilitate, ar trebui sa aiba acces si la derularea probelor scrise, sa asiste la teze, cel putin prin sondaj, alaturi de asistentii delegati, iar daca – din motive pecuniare – componentii acestor comisii nu pot fi recrutati din liceele teoretice ale altor judete (desi asa ar fi normal), devine obligatorie corectarea lucrarilor scrise la nivelul unor centre de evaluare indicate de Ministerul de resort si aflate, evident, in judete diferite de cel/cele in care s-a derulat examenul. 

Ceea ce  am avansat aici nu trebuie sa sperie pe nimeni. Cu o privire atenta si lipsita de prejudecati, se va vedea ca totul este perfect fezabil. Eventualele retineri si amanari vin din ipocrizie, din uitarea invatarii si din ignorarea adevaratului rost al Scolii. Elevii, parintii, profesorii ar fi bine sa inteleaga ca scoala nu se face printre altele si ca invatatura  este superba, dar extrem de dificila. Sa lasam ingrijorarile machiavellice legate de spraincarcare, surmenaj etc. si sa fim mai sobri. Revenirea in biblioteci si iesirea de sub tirania drogului alienant numit Internet se impun mai mult ca oricand. Scoala nu este alternativa la discoteca sau bulevard. Daca raul care o domina nu va fi curmat cu maxima responsabilitate si promptitudine, ea isi va trada menirea si nu va reatinge in veci acele inalte cote valorice pentru care a fost reputata in Europa interbelica.

Si trebuie sa mai reamintim ca nici culpa celor care ii vor fi refuzat ajutorul de care are nevoie, in pofida cecitatii lumii de azi, nu se va prescrie niciodata.

Prof. Adrian  POPESCU

Colegiul National ANASTASESCU,

Rosiorii de Vede, Teleorman

P. S. Textul de mai sus a fost refuzat de revista Tribuna invatamantului.