DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI
IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU
PURGATORIUL
Cintul XIX
In zori de zi, dupa ce Dante se confrunta in vis cu naluca sirenei care-i vrajeste pe matrozi (in context, simbol al avaritiei si necumpatarii), cei doi poeti, nu fara ajutor de sus (doamna sfinta, ingerul), acced in cercul al cincilea, unde sufletele, imobilizate cu fata la pamint, ispasesc pacatul zgirceniei. Aici Dante sta de vorba cu papa Adrian V (Ottobuono dei Fieschi, din familia genoveza a contilor di Lavagna, care a stat in scaunul pontifical doar un mese e poco più, „o luna si ceva”, murind la 18 august 1276). Cintul e impanat, mai mult decit altele, cu citate in latina: Fortuna Maior („Norocul cel Mare”) e o figura zodiacala; Qui lugent („cei ce pling”) trimite la a doua fericire evanghelica (Matei 5, 4); Adhaesit pavimento anima mea („Sufletul meu a ramas lipit de pamint”) e versetul 25 din Psalmul 118; ego fui succesor Petri (in original: scias quod ego fui succesor Petri) inseamna: „sa stii ca eu am fost urmas al lui Petru” (adica papa); Neque nubent („Nu se vor insura”) trimite la Matei 22, 30 (neque nubent neque nubentur).
1 La ceasul cind caldura zilei n-are
putere-al lunii frig sa-l mai aline,
fiind Pamintu-ori chiar Saturn mai tare,
4 si cind Fortuna Maior si-o vad bine
geomantii-n rasarit, spre zori ivita,
pe calea-n care umbra mult nu tine,
7 in vis mi se-arata o bilbiita.
cu cracii strimbi si brincile ciuntite,
sasie si la fata galbejita.
10 Spre ea catam; si-asa cum dezmortite
din frigul noptii-s oasele la soare,
la fel privirea-mi limbii ei sucite
13 da leac si de la crestet la picioare
se indrepta, iar in obraji ii puse,
cum vrea iubirea, rumena culoare.
16 Si de cum limba dezlegata-i fuse,
asa-ncepu sa cinte-ncit cu greu
sa pot scapa din mreaja ei m-aduse.
19 „Sint”, cinta ea, „sirena dulce eu,
ce scot din minti naierii-n larg de mare,
asa-i de plin de farmec glasul meu!
22 Eu pe Ulise, cu a mea cintare,
din calea-i draga l-am intors; si nu-i,
de-l prind, vreun om sa imi reziste-n stare!”.
25 Nici nu sfirsise bine cind vazui
o doamna sfinta-n preajma mea, grabita
s-o tina-n friu pe cea de care spui.
28 „Virgile, o, Virgile”,-a zis rastita,
„aceasta cine-i?”; iara el venea
cu ochii tinta catre cea cinstita.
31 De poale pe cealalta-o prinse ea
si pintecu-i sub ochi mi-l dezgoli,
trezindu-ma din vis de cit duhnea.
34 Privii in jur, iar domnul bun grai:
„Trei dati te-am fost strigat! Zoreste dara,
s-aflam pe unde-i vad de noi pe-aci!”.
37 Urnitu-m-am. Lumina zilei clara
scalda de-acum intregul munte sfint
si raze noi din spate ne minara.
40 Pe urma lui, cu fruntea in pamint,
paream un arc de pod pe jumatate,
cum umbla cei ce plini de ginduri sint,
43 cind auzii: „Veniti, pe-aici se poate
sa treceti” spus pe-un ton asa blajin
cum nu-i pe lume muritor a scoate.
46 Ca lebada ce-ntinde áripi lin
ne duse-n sus cel ce ne da-ndrumare,
pe unde stinca se casca putin.
49 Si adiind cu-a aripii miscare,
Qui lugent zise fericiti c-or fi,
caci au in ceruri mingiiere mare.
52 „Ce ai de ochii in pamint ti-i tii?”,
prinse a-mi zice domnul meu indata
ce am trecut de cel ce ne-nsoti.
55 Iar eu: „Codeala-n mers e datorata
unei vedenii noi ce ma intriga
si nu se da din minte-ndepartata”.
58 „Vazut-ai”, zise, „acea veche striga
ce singura acum mai sus boceste,
dar si cum poti sa scapi cind se-mbirliga.
61 Ajunga-ti dar si mai cu spor paseste,
si cata-n sus, pe unde, ca pe-o nada,
eternul rege cruguri mari roteste!”.
64 Cum soimu-ntii sta ghearele sa-si vada,
apoi, strigat, se-ntoarce si in sus
se-avinta, plin de pofta dupa prada,
67 la fel facui; si pe urcat m-am pus
prin scocul strimt al stincii, pina unde
poti da ocol, spre-a cincea brina dus.
70 Intr-insa, dinainte de-a patrunde,
vazui multime, si jelea aceea,
si da-n tarina fruntile-a-si ascunde.
73 Adhaesit pavimento anima mea,
ii auzeam cum se cainau din greu,
de-abia puteai sa prinzi din grai ideea.
76 „O, voi ce-aici, alesi de Dumnezeu,
in chin dreptate si nadejdi v-alina,
pe unde-s scari, sa trecem el si eu?”.
79 „De voi veniti crutati de-a zace-n tina
si cautati mai lesnea-n sus carare,
spre-afara dreapta voastra sa se tina”.
82 Asa ruga Poetul si atare
ni s-a raspuns, iar dupa vorba eu
zarii si ce nu sta la aratare;
85 si ochi in ochi privind pe domnul meu,
el ma-nvoi, cu-n semn de bucurie,
la ce privirea imi tinjea din greu.
88 Deci slobozit sa-mi fac pe voie mie,
spre cel care-si vadise prin cuvinte
faptura m-aplecai cu rivna vie,
91 zicind: „O, duh al carui plins fierbinte
spre Dumnezeu e cuvenita cale,
ia si la mine, peste griji, aminte.
94 Zi-mi cine-ai fost si de ce cetei tale
i-e dat sa stea cu dosu-n sus, de tii,
de unde vin, sa cint de-a voastra jale.
97 Si-acela: „De ce stam asa aci
afla-vei, insa mai intii e bine
ca ego fui succesor Petri-a sti.
100 Devale-ntre Siestri se atine
si Chiaveri un riu frumos, pe care
blazon si-l luara cei de-un neam cu mine.
103 Mai mult de-o luna mántia cea mare
vazui ce grea e cui n-o lasa-n tina,
de pare fulg orice-alta-nsarcinare.
106 Tirziu venii, vai mie, la lumina!
Si cum fusei pastor la Roma pus,
aflai ca viata-i de minciuna plina.
109 Vazui ca-n pace nici acolo nu-s,
si-n viata-aceea loc mai nalt cum nu-i,
de cea de-aici ma prinse-un dor nespus.
112 Cum pina-atunci miselnic duh avui
si rupt de Domnul, si de tot zgircit,
aicea, iata, dat pedepsei fui.
115 Zgircenia-aici se vede ce-a rodit
din cum caitul duh se curateste,
si chin in munte nu e mai cumplit.
118 Iar ochii nostri, naraviti lumeste,
cum nu catara-n sus, dreptatea-aci
cu fata la pamint ne pironeste.
121 Si cum zgircenia-n lume ne lipsi
de marea rivna-a facerii de bine,
dreptatea-aici de miini ne tintui
124 si de picioare, si ca-n chingi ne tine;
cit dreptului stapin i-o fi socoata,
atit zacea-vom rastigniti pe cline”.
127 Stam in genunchi, de alte vorbe gata;
ci el, ghicind doar din auz ca eu
imi aplecasum in vorbire spata,
130 „De ce”, grai, „te pleci asa din greu?”.
Raspuns-am: „Nalta voastra demnitate
s-arat ma face tot respectul meu”.
133 „Genunchii-ndreapta-ti si te scoala, frate!”,
imi zise. „Nu gresi: noi impreuna
slujim puterii mai presus de toate.
136 De-ai priceput cindva ce vrea sa spuna
prin Neque nubent sfintul cartii grai,
tu bine stii ca vorba mea e buna.
139 Ci-acum te du: mai mult nu vreau sa stai,
ca-mi tulburi plinsul ce zisesi anume
ca-i calea cuvenita catre rai.
142 Am o nepoata, Alagia pe nume,
din fire buna, daca neamul meu
prin pilda lui, n-o va sminti; pe lume
144 pe-aceasta numai o mai am si eu.